Mamicia, zen-ul și transformarea

Mamicia, zen-ul și transformarea

Relax, nothing is under control.

Cândva, când nu aveam copii, credeam că știu ce este mai important pentru orice mamă din lumea asta – să aibă grijă de ea pentru a putea fi în stare să aibă grijă de copil. Atunci nu îmi imaginam cât de mari pot fi șansele să nu se întâmple asta sau chiar să simți că nu ești lăsată să faci asta…când simți nevoia.

Și uite-mă acum, după doi ani în care m-am scufundat în mămicie până în gât, timp în care nu prea am mai putut să scriu nimic, am prins din nou aripi să scriu. Am experimentat muuulte emoții și multe stări în acești doi ani, că nu știu dacă workshopurile de dezvoltare personală sau de altă natură ar fi mai transformatoare.

Timp de 10 ani înainte să am copii am făcut multe pentru dezvoltarea mea personală și spirituală, am citit munți de cărți, m-am apucat de sport, de meditație, am călătorit de una singură, m-am pus în situații limită, am învățat multe lucruri noi, am lucrat cu feminitatea, cu energia, cu qi-ul, cu zen-ul, etc, ce mai? Eram candidata ideală pentru a fi o mamă perfectă după criteriile mele. Însă după ce m-am trezit cu copila în brațe, s-a dat un fel de reset total și am ajuns iar la momentul T zero. Yep, luăm totul de la zero, că de fapt nu știi nimic. Cam ăsta a fost mesajul.

Sloganul ar suna cam așa: vrei să te transformi? Adu pe lume un copil! Dar oare știm noi ce e de fapt transformarea asta? E un proces intens, care nu se întâmplă peste noapte, fără durere, fără rezistență, oricât de zen ai fi sau te-ai crede, vei claca la un moment dat!

Vestea bună e că nu ești și nu vei mai fi vreodată cum ai fost înainte…Sau nu e tocmai o veste bună? Hmmm, parcă îmi plăcea viața dinainte, făceam totul când aveam eu chef, și nu când „se putea”. Somnul meu nu depindea de altcineva decât dacă aveam sforăitori prin zonă. Ce bine că ăștia mici nu sforăie…Dar dacă tu te trezești la fiecare scâncet sau întors de pe o parte pe alta, ai cam pus-o…Apropo de feminitate, sânii mei erau ai mei cândva, a„cum gata, e semnat contractul, sunt ai mei” păreau să spună ochișorii inocenți de sub sfârcuri în timp ce savura lăpticul.

Și totuși, cel mai greu nu e să faci lucrurile pe care le făceai înainte, ci să accepți cu tooată ființa ta că ce a fost NU MAI ESTE. Hai că începe parcă să aibă totul un rost, nu-i așa?

Răsfoind internetul, mi-am dat seama că pe net toate mamele au grijă de ele, arată bine și sunt în contact cu feminitatea lor. Măcar acolo putem fi așa cum ne imaginăm că suntem. Dar fâs, existența mi-a arătat că nu există așa ceva, așa că pe cine vrem să păcălim? Despre asta vreau să scriu, despre farmecul de face totul imperfect, despre farmecul de o da în bară ca mamă, ca femeie și de a mă întoarce prin asta la cine sunt. Și despre farmecul renunțării la sfântul control (căci a fost tare sfânt pentru generații întregi de femei din familia mea).

Revenind, articolul ăsta și cele care vor mai urma nu sunt despre parenting, ci despre ceea ce parenting-ul ne aduce în prim plan și anume latura noastră umană. Suntem oameni, prin urmare cam asta e tot ceea ce le putem oferi copiilor noștri – cum să fim oameni, cum să fim…umani. Educația așa cum a fost ea până acum ne cam îndepărtează de latura noastră umană. Parcăpur și simplu nu ne vrea umani, ne vrea extratereștri sau roboței.

Orice mamă sau tată este înainte de orice un OM…Până nu vom înțelege asta, ne vom tot lupta cu morile de vânt și vom căuta ca disperații să facem lucrurile perfect după niște standarde care nu prea au treabă cu umanitatea, cu existența în sine. Cu cât avem o minte mai perfecționistă în ceea ce privește creșterea copiilor, cu atât existența ne va lovi exact acolo unde doare mai tare, tocmai pentru că Existența, așa cum este ea, este deja perfectă, iar noi căutăm să o reparăm.

Cât despre mame, am accesat și observat în această perioadă o serie de programe existente în subconștientul colectiv care parcă sunt „puse” acolo să ne împiedice să fim cu adevărat fericite, pentru simplul fapt că suntem…mame. Aceste programe acționează atât de subtil încât numai un copil ți le poate arăta cu degetul prin felul în care te comporți cu el.

Așa că totul este spre binele nostru, chiar dacă ne pune zen-ul la pământ.

Cine nu a trecut prin experiența asta știe cel mai bine cum „ar trebui” procedat. Însă Viața nu este despre cum „ar trebui” să fie sau să fii tu ca părinte, ca femeie sau ca bărbat. Viața pur și simplu este și nu se pupă cu teoriile noastre sau cu cantitatea mare de informații contradictorii. Suntem dispuși să o luăm așa cum este? Suntem pregătiți pentru adevărata întâlnire și anume cea cu noi înșine?

La final, câteva întrebări la care să-ți răspunzi dacă ești mămică:

Cum îți simți feminitatea de când te-ai trezit cu copilul în brațe?

Cum te raportezi la sexualitatea ta? Cât de vie te simți în corpul tău?

Cât timp/spațiu îți aloci pentru ceea ce îți face sufletul să vibreze, dincolo de mămicie?

Te las să-ți răspunzi la aceste întrebări, iar în articolele următoare vom aborda mai din plin aceste teme despre care se vorbește atât de puțin.

Până una alta, weekendul următor am de gând să mă răsfăț ca o regină ce sunt. Așa că am pregătit ceva special pentru femeile/mamele care vor să-și onoreze feminitatea din ele. Mai multe detalii aici.

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
articole

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.