Cu toții ne dorim ca situația asta să treacă și mulți visăm la câte vom mai face și vom mai drege după ce trece sau cât ne vom mai bucura de viață. Dar Viata se întâmplă Acum și mulți uităm asta.
Situația actuală îmi aduce aminte de acel moment când rămâi blocat în lift și nu poți ști cât va dura, iar câteva secunde pot părea o veșnicie…mai ales dacă te-ai panicat și aștepți după o salvare.
Ce poți face când ai senzația că ești blocat sau că anumite aspecte din viața ta sunt blocate?
Până te salvează cineva, vrei să te asiguri întâi că respiri, că ești aici și acum, în acest corp. Abia apoi te poți uita în jur. În zilele noastre, mulți deschidem întâi telefonul sau televizorul și scanăm social media de știri și articole, înainte să ne dăm vie să ne simțim pe noi întâi.
Atunci nu e de mirare că vom acționa doar dintr-un mental ce dă comandă de pericol la nivel emoțional.
Pe mine mă ajută să îmi scanez interiorul și să mă asigur întâi că sunt bine, că este viață în interiorul meu și abia apoi mă uit în afara mea. De asemenea, mă ajută să-mi accept și să conștientizez că blocajele pot fi doar în percepția mea sau în percepția colectivă.
Soarele n-a întârziat cu răsăritul și nici cu apusul, deși noi am schimbat ora. Păsările cântă în continuare, apa de izvor curge, florile caută să iasă la lumină deși a trecut un mare val de frig peste ele.
Viața nu stă pe loc, chiar dacă atunci când ești închis într-o cutie asta e senzația. Îmi aduc aminte de ce i-ar fi spus Arsenie Boca unui gardian de la închisoarea unde a fost închis: „Îmi puteți lua libertatea de mișcare, dar de adevărata libertate nu vă puteți atinge, căci e în interiorul meu.”
Noi nu trăim (și sperăm să nu mai fie cazul) nici pe jumătate din suferințele pe care le-au îndurat cei din perioada comunistă sau din alte perioade grele din istorie. Acele suferințe au șlefuit mari caractere și au pus bazele unor generații mai pline de umanitate.
Adevărata libertate e înăuntrul nostru și dacă suntem conectați la ea, putem ajunge să vedem totul într-o altă perspectivă. Libertatea și viața sunt în primul rând responsabilitatea noastră.
Abia după ce am simțit că în adâncul nostru suntem cu adevărat liberi și ne-am luat viața în propriile mâini, trăind-o cu îndrăzneală și bucurie, putem să ne plângem de sistem sau de ce fac cei din jur. Și oamenii care chiar trăiesc cu adevărat, nu se plâng, căci nu mai simt nevoia să facă asta, întrucât teama s-a diminuat considerabil. Astfel de oameni ar trebui căutați pentru inspirație acum.
Nu există rețetă pentru vremurile astea, ce ar trebui să facem sau să nu facem. Ne putem contracta în frică sau ne putem folosi de această perioadă ca de o mare șansă să descoperim cine suntem și ce căutăm pe aici.
Și mai ales, să alegem să facem ce simțim că i se potrivește sufletului nostru acum și ar avea nevoie. Iar dacă aparent nu sunt soluții, să ne punem creativitatea la treabă.
Pentru inspirație, recomand cărțile sau scrierile despre caracterele puternice din perioada comunistă precum Nicolae Steindhardt (vezi Jurnalul fericirii), Radu Gyr, Aspazia Oțel, Valeriu Gafencu (vezi cartea Sfântul închisorilor), Arsenie Papacioc și mulți alții.
Filme numai bune de vizonat sau revăzut în această perioadă : La vita e bella, Binecuvântată fii, închisoare, Nosso Lar, Contele de Monte Christo, Biutiful (2010) sau vezi si lista de aici.
La nivel de omenire, suntem în plin proces de transformare. Și viața continuă.
Să avem zile blânde,
Adela Haru
