Aproape de pielea mamei

Pin It

Când vine vorba de relația mamă-bebe, îți dai seama că oricât ai citi sau asculta poveștile altora, nu există teritoriu mai variabil sau schimbător. Întrucât această relație nu poate fi decât autentică, căci bebe arată întotdeauna adevărul, realizezi că nu există reguli bătute în cuie și că aproape nimic din ce ai învățat sau auzit nu funcționează așa cum credeai sau deloc.

Și dacă ești o mamă cu simțurile trezite, vei înțelege că este minunat că e așa. Pentru că așa ți se dă șansa să te scufunzi în această relație, așa cum te-ai scufunda într-un ocean ale cărui valuri pot părea înspăimântătoare, dar odată ce ochii tăi îi văd minunățiile, rămâi fără cuvinte.

Acesta e unul dintre motivele pentru care îmi vine foarte greu să scriu despre experiențele mele ca mamă. Căci e ceva atât de adânc și de unic ca trăire, încât mi-am dat seama că orice cuvânt își pierde utilitatea. Însă am decis să scriu după ce am primit o puzderie de întrebări care au în spate prejudecăți învechite despre maternitate care, deși nu au nicio treabă cu realitatea, oamenii încă le cred.

Mămicia sau parentajul ne pun față în față cu adevărul despre noi, căci în acest domeniu nu există legi…făcute de om! Asta pentru că natura a programat totul la cheie, natura știe ce avem de făcut…dacă o lăsăm.

Cu toate acestea, suntem atât de departe de ea, încât nu e de mirare că au apărut atâtea „manuale” pentru părinți, atâtea cărți care să te învețe cum să naști, cum să alăptezi, ce să faci cu bebelușul, etc. Dar nu de manuale avem nevoie, ci de intuiție, căreia îi mai spune și bun simț…și de oameni intuitivi care să-și împărtășească experiențele similare, cu toate că sunt unice.

Zilele trecute mi-a fost dat să mă întâlnesc cu o mămică pe coridorul unei instituții, o mamă căreia îi putea citi în ochi stresul și neliniștea. Avea un bebe de două luni lângă ea pe care îl legăna într-o scoică cu o suzetă în gură, în speranța că bebe nu o să deranjeze pe nimeni. Bebelușul părea că o privea neputincios și resemnat.

Atunci am avut un flash…mi-am amintit când fetița mea de 2 săptămâni plângea disperată în scoică într-un loc public, iar eu nu știam ce să mai fac, eram atât de stresată, încât nici nu mi-a trecut prin cap să o iau, să o strâng la piept și să-i spun că e în siguranță. A reieșit la suprafață atât de puternic programul de a nu deranja în public, încât relația noastră care era de fapt tot ce conta a avut de suferit. Apoi parcă mi-a dat cineva o palmă și m-am trezit…și de atunci restul lumii nu a mai contat când vine vorba de relația noastră.

mother-snuggling-infant_600x600_shutterstock_93691387Primul lucru de care se împiedică mamele după ce au născut prima oară este…ce să fac cu această ființă, eu care mă cred atât de neîndemânatică? Dragi mămici, nu e nimic de făcut, doar să fiți…în sfârșit tot ceea ce puteți fi în acel moment. Să fiți în prezent, să fiți acolo cu totul, să vă priviți în ochi până nu mai puteți și mai ales să-l țineți la piept, să vă simtă pielea, mirosul. Până când? Nu există limită, oricât ar încerca alții să vă convingă de altceva.

Trăim vremuri în care oamenii, deși tânjesc după atingere și mângâiere, se tem de ea și ori de câte ori cei nemângâiați văd pe alții că se ating și se mângâie, se irită sau se simt deranjați…pentru că ei nu au sau nu au avut niciodată parte de așa ceva. Acesta e unul dintre motivele pentru care alăptarea în public deranjează…chiar dacă nimeni nu e dispus să recunoască adevărul.

Corpul nostru e făcut să atingă și să fie atins, dar dacă nu are parte de această nevoie atât de esențială, copilul ajunge un adult cu handicap emoțional. Diferența e ca handicapul emoțional nu se vede precum cel fizic. De aceea e plină lumea de oameni morocănoși, sperioși, frustrați și constipați…și criticăm apoi fără să știm ce e în spate. Deloc întâmplător, primele probleme de sănătate ale copiilor sunt legate de sistemul respirator și de sistemul digestiv. Pentru că ei reflectă fricile noastre și incapacitatea de a „digera” realitatea prin prisma fricilor. Atingerea și tandrețea relaxează și conferă siguranță, senzația de cămin, de „acasă”.

Nu vă fie teamă să vă strângeți copilul la piept, să-i oferiți multe mângâieri și să îl țineți aproape de inima voastră, nu doar la figurat, ci și la propriu.

Nu îl țineți departe, chiar dacă trăim într-o lume care a inventat sisteme de izolat copilul când e extrem de mic, încă din prima zi de naștere la spital când e separat de mamă. De la scoici, cărucioare, la pătuțuri și leagăn electric și alte invenții, într-un moment în care tot ce vrea beblușul este să ne simtă mirosul și căldura corpului…cred că se întreabă „Fuck, în ce lume am ajuns?”.

Noi am purtat bebelușa la piept, în wrap, încă din primele zile. Orice făceam prin casă, fie că găteam, fie că citeam, ea era acolo cuibărită, de unde putea observa totul în siguranță. Nu am folosit deloc cărucior în primele 6 luni întrucât nu am simțit că s-ar fi simțit altfel în siguranță afară, într-o lume atât de nouă și de plină de stimuli pentru ea. De altfel ea ne-a și arătat ce are nevoie în fiecare moment, chiar dacă nu întotdeauna am înțeles din prima. Ne-a arătat că nu suporta scoica, așa că am cam renunțat la drumul cu mașina și am ales avion când făceam drumuri lungi. Acum însă a mai crescut și putem observa desprinderea ei naturală, pas cu pas, înspre a explora lumea de afară, dar și revenirea la pieptul meu ori de câte ori simte nevoia. Pentru noi s-a dovedit că așa funcționează cel mai bine.

A-ți fi teamă că bebelușul tău va ajunge să ceară apoi numai în brațe înseamnă că îți e teamă să cunoști cu adevărat iubirea maternă…și atunci nici nu te vei bucura de darurile ei. Iar noi trăim într-o lume în care ne luptăm cu orice și cu oricine ca să fugim, să scăpăm de lecțiile pe care viața vrea să ni le ofere.

Cu toții știm ce înseamnă să NU fii atins când ai nevoie, să nu fii strâns în brațe când te simți cu moralul la pământ, să fii criticat când de fapt tot ce ai nevoie e un pic mângâiere…Și atunci de ce le facem și noi asta celor dragi nouă, de ce să repetăm aceleași tipare?

Până când să mângâiem copilul? Până când ne va spune el că e suficient…Și nu-ți face griji, căci copiii nu sunt deloc diplomați sau subtili când vine vorba de a spune/arăta ce au nevoie. Doar noi ne facem că plouă și ne închidem urechile zicând apoi că ei au o problemă…Când un copil cere în brațe, este pentru că acolo se simte în siguranță…unde altundeva decât aproape de inima ta?

Copilul va crește și poate că mintea va uita cât de mângâiat a fost, dar corpul lui nu va uita niciodată cum a fost atins și mereu va arăta asta!

Atingerea nu am inventat-o noi, ci natura. E calea prin care ne conectăm la un nivel mai profund, într-o lume în care ne atingem doar în minte sau într-un mod violent. Faptul că încă facem cum „zice lumea” arată că încă ne complacem, din teama, în a repeta aceleași greșeli pe care le-au făcut și celelalte generații și refuzăm să învățăm, să ne re-cunoaștem adevărata natură și anume…natura umană!

Mângâierea este o formă de exprimare a iubirii care ajunge direct la sursă, întrucât se face prin piele. Pielea este organul care unește interiorul cu exteriorul. Pielea transmite mai departe mesajele noastre de dragoste. Așa că fie că ești mamă, iubită, tată, iubit sau copilul cuiva, exprimă-ți iubirea nu doar prin minte cu cuvinte…ci și prin apropiere, prin piele…fără teamă, nu a murit nimeni de la prea multă mângâiere.

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

One thought on “Aproape de pielea mamei

  1. Andreea Vlad says:

    Draga Adela,
    Eu am doua fetite. Cand erau mici, in primele 6 luni nu s-au dezlipit de mine. A fost greu sa trec peste prejudecati, priviri “da’ tu nu te misti de langa copilul ala????” si alte asemenea. Dar le-am tinut pe fiecare dintre ele aproape, atat cat au vrut. Pe la 6-7 luni au inceput sa fie interesate si de altceva.
    Insa si acum (la aproape 4 si 6 ani) si oricand vor avea nevoie de imbratisarea mea, ma voi opri si le voi atinge, le voi imbratisa, le voi alinta si voi fi oricand mama lor inauntrul careia ele si-au inceput viata.
    Felicitari pentru articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.