Cand simti ca flacara se stinge

Cand simti ca flacara se stinge

Sunt zile când simți că femeia din tine e stinsă, fără viață, când parcă iubirea din interior s-a stins ca flacăra unei lumânări. În acele zile, nici oamenii cei mai dragi din lume nu pot să facă prea multe pentru tine ca să te scoată din această stare, oricât te-ar iubi, sunt neputincioși.

Pentru că e o flacăra pe care doar tu o poți aprinde, nimeni altcineva în locul tău. Și cu toate astea, te comporți ca și cum doar altcineva ar putea face asta și te trezești că stai și aștepți…iar viața se scurge pe lângă tine și tu ești ca un mort în viață.

Mulți dintre noi așteptăm o viață să ne îndrăgostim sau să ne reîndrăgostim de cineva. Dacă se întâmplă, nu ține mult, din diverse motive. Iar dacă nu se întâmplă, ne resemnăm, ca și cum ar fi ceva ce ține doar de cineva din afara noastră.

„Când o să-l găsesc pe acela care…” sau „Când el se va schimba sau când îmi va arăta cât mă iubește…” sunt niște gânduri repetitive pe care multe femei și le spun zilnic, mai mult sau mai puțin conștient.

Și uite așa, anii trec și viața parcă se scurge printre obiceiurile zilnice și noi nu apucăm să ne bucurăm cu adevărat de fiecare etapă în care se află Femininul din noi. Și te intrebi:

„Unde este viața din mine? Am fost eu vreodată cu adevărat îndrăgostită de viață?”

Când te îndrăgostești de viață, nu mai simți impulsul de a căuta pe cineva de care să te îndrăgostești, nu mai simți impulsul de a vâna, nu mai ai gânduri obsesive legate de cineva anume, nu mai trăiești în auto-negare a propriilor sentimente și emoții.

Ori de câte ori observi cum cauți cu disperare să fii văzută, iubită, acceptată, adu-ți aminte că de fapt e Viața din tine care abia așteaptă să fie văzută, iubită, acceptată…de tine însăți.

Ori de câte ori simți că ai multă iubire de oferit și nu ai cui, adu-ți aminte că Viața vrea să o iubești. Viața din tine vrea să facă parteneriat cu mintea ta care o tot caută acolo unde ea nu este…

Când flacăra pasiunii din cuplu pare că se stinge, Viața te cheamă să te îndrăgostești de ea. Nu ai cum să reaprinzi flacăra altfel.

Când te îndrăgostești de viața din tine, nu mai ai nevoie să fii centrul universului (cuiva) și realizezi că viața nu e despre personalitatea ta, despre imaginea ta, despre cine credeai că ești.

Când te îndrăgostești de viață, rămâi „în dragoste”, nu mai trece atât de ușor…căci ești acasă, în tine însăți.

Poate ți-e dor să iubești cu adevărat Viața din tine, să reaprinzi acel foc interior, acea pasiune de a trăi și mai ales de a exprima Femeia plină de viață din interior…

Insa asta nu pica din cer, motiv pentru care ți-am pregătit cadrul ideal să îți permiți să accesezi asta prin intermediul unui retreat de feminitate. Află mai multe detalii aici.

Te aștept alături de mine,

Adela Haru

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
articole feminitate

Lasă-ne un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.