Cand speri ca partenerul se va schimba

Pin It

Ai rămas vreodată într-o relație cu speranța că iubitul sau iubita ta se va schimba și va fi așa cum îți dorești tu?

Dacă nu ai nutrit niciodată aceste gânduri te poți opri aici din citit. Dacă da, vreau să-ți vorbesc puțin despre greșelile și lecțiile mele în această privință.

Îmi amintesc cum, în copilărie, în ajunul Crăciunului tatăl meu căuta să cumpere un brad pentru noi. Deoarece era deja cam târziu, cumpăra din ce a mai rămas, adică un brad mai mare, în ideea că îl va tăia cumva și va încăpea în camera noastră. Pentru mine mereu era amuzant să-l văd câtă muncă depunea să-l facă să intre pe ușă, darămite să-l monteze pe suport în camera care nu era foarte mare de altfel.

Asa ajungea să tot taie din el până când nu mai arăta a brad deja. Iar dacă la început mi s-a părut amuzant, după atâta efort și critici aduse, se lăsa cu o ceartă grozavă între el și mama, ceea ce era ultimul „cadou” pe care noi ni-l puteam dori de sărbători.

Te invit să privești această poveste metaforic…ai procedat cu partenerul tău vreodată așa cum a procedat tatăl meu cu bradul de Crăciun? Ai ales vreodată un partener (mental) sperând că îl vei ajusta după tine și apoi să explodezi de nervi și neputință că nu merge? Sau de la atâtea ajustări pe care acesta le-a făcut pentru tine să nu-ți mai placă deloc?

Mulți oameni intră în relație cu această speranță și apoi se declară dezamăgiți, respectivi neputincioși, declarând ulterior că, pentru a evita dezamăgirea, e bine să nu ai niciun fel de așteptări. Mulți spun că fie îți accepți partenerul așa cum e la început, fie renunți dinainte de a începe.

Ei bine, am fost cândva și eu unul dintre ei, motiv pentru care pot spune că niciuna din variante nu e neapărat valabilă, decât dacă alegi să o faci valabilă în viața ta. După ce am experimentat din plin această stare pot să spun doar atât:

Dacă partenerul se va schimba sau nu (orice e posibil) nu e treaba ta. Treaba ta e cu tine, cu a te cunoaște pe tine mai bine căci doar așa vei înțelege ce anume din tine a atras această relație și ce ai nevoie de fapt.

A fost nevoie să recunosc că îmi doream ca partenerul să se schimbe din 2 motive deloc ușor de acceptat și de digerat inițial pentru mine.

  • Pentru că era varianta cea mai ușoară ca să-mi fie mie bine

Oricum o dă, mintea e setată să caute varianta cea mai sigură și mai ușoară pentru ea. În unele privințe ne servește impecabil, dar în materie de relații, unde subconștientul guvernează lucrurile, nu mai e chiar așa.

Cineva spunea că dacă te crezi iluminat, petrece câteva zile cu rudele tale. Însă faptul că îți eviți rudele, adică tot ce nu îți convine nu te face mai…zen 🙂 La fel și în relația cu partenerul, faptul că partenerul face sau nu un salt interior, nu te va face pe tine mai bun, mai deștept sau mai înțelept. Sau credeai că ești deja? Atunci de ce ai atras în viața ta un partener care nu e așa? :))

Și hai să o spunem pe șleau : pare mai ușor ca partenerul să facă treaba în locul tău ori de câte ori nu ai chef să o faci tu. Dar când vine vorba de „munca” interioară, nimeni nu-ți poate ține locul, ești de neînlocuit pur și simplu.

Iar atât timp cât tu nu îți cunoști propriul univers interior, orice ai afirma despre partener, orice etichetă i-ai pune sau își pune singur din motive de protecție, poți fi sigur(ă) că e 100% așa?

Până la urmă partenerul a făcut acea schimbare pe care mi-o doream cândva la el, dar nu mi-a adus satisfacția la care mă așteptam. Așa am realizat că viața mea nu se va schimba datorită partenerului și am încetat să mai aștept ca el să-mi facă viața mai interesantă și mai frumoasă. Căci doar mie în întregime îmi revine această responsabilitate. Și adevărul e că, de câte ori îți critici partenerul încerci să îi pasezi lui această responsabilitate…Rămâne să te observi în continuare.

  • Pentru a-mi aroga meritul schimbării lui și a mă simți importantă în viața lui

Cu toții am auzit de sfinți care s-au jertfit pentru alții și de mitul Salvatorului. Dar ce amuzant devine totul când începem să jucăm astfel roluri…Am observat că atunci când nu găseam un sens vieții mele, îmi atrăgeam inconștient situații sau oameni pe care să-i salvez, după care să mă simt mândră de realizările lor.

Și dacă ai intrat în acest rol, pe cine îți este cel mai la îndemână să salvezi? Pe omul cel mai apropiat de cele mai multe ori.. 🙂

Asta mă făcea să mă simt foarte utilă pe moment, dar pe fundal se contura frumos iluzia importanței de sine. Bineînțeles, atunci când motivația nu vine din străfundurile sufletești ale ființei tale, genul acesta de sens și de „fericire” durează foarte puțin.

Am cunoscut odată un bărbat care îmi spunea foarte mândru că toate femeile cu care a fost au făcut schimbări extraordinare. Privind fotografiile lor, am putut observa cum femeile respective ajunseseră să-i semene chiar și fizic. Doar observând am realizat cât de ușor putem cădea în iluzia că suntem superiori celorlalți și că trebuie să-i „modelăm” după chipul și asemănarea noastră.

E o capcană, pe cât de insesizabilă pe atât de „periculoasă”, dar odată ce te-ai prins nu prea mai ai cum să cazi din ea în ea.

largePrin urmare, asta nu înseamnă să nu contribui la realizările partenerului și să nu-ți aduci aportul, doar să fii cât poți tu de onest(ă) cu ce poți tu să faci de fapt pentru el/ea și ce poți face pentru tine.

Eu am realizat că tot ce pot face pentru el a fost să îl susțin și să îl încurajez, în special în momentele în care simțeam că are mare nevoie de așa ceva. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-l împing precum piatra lui Sisif, să trag de el sau să pun presiune că trebuie să se ridice la înălțimea standardelor mele.

Cert este că am încetat să-mi mai doresc să-mi schimb partenerul, abia în momentul în care am început să îmi accept limitările, emoțiile așa zis negative, după multă luptă interioară în care am vrut să forțez lucrurile în viața mea.

Și câte ziduri nu au mai căzut în interiorul meu când am înțeles că îmi tratam partenerul așa cum mă tratam pe mine însămi…Dar asta e deja o altă poveste pe care ți-o voi împărtăși cu altă ocazie.

Cât despre schimbare, nimeni nu stă pe loc în viața aceasta, ar fi împotriva firii. Cu toții înaintăm, învățăm, doar că fiecare are ritmul lui. Uneori ritmul pare foarte alert, alteori pare al naibii de încet. Depinde doar din ce parte privești. De pildă, pentru un iepure, 5 ani de viață echivalează cu cei 50 de ani ai elefantului. Iar viața nu se grăbește niciodată nicăieri…

Acceptarea nu te face nici mai bun, nici mai iluminat…dar îți poate aduce o undă de liniște în tine, încât e posibil ca, de la atâta liniște, să-ți auzi într-un final vocea interioră vorbind…Și atunci nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Am împărtășit această poveste ca să-ți arăt că nu ești singurul sau singura care a trecut prin așa ceva. Poate te-a ajutat să o citești, poate nu. Ia-o ca pe o invitație la sinceritate, căci uneori vorbim prea mult de iubire și ne întrebăm de ce nu o trăim… Poate pentru că uităm că aceasta nu poate să apară fără onestitate. Mult succes!

Cu drag,

Adela Haru

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.