Cartea femeilor care știu că o relație armonioasă cu viața are la bază relația cu tine însăți!
„Doamne...., dragă Adela!
Ce carte valoroasă ai scris!
Tocmai am terminat-o.
Este o nestemată pentru orice fată, femeie, mamă, pentru orice ființă umană aș zice.
Iți mulțumesc din inimă, că împărtășești atât de frumos toată feminitatea și sensibilitatea ce ai integrat-o atât de profund în ființa ta.
După mine, este o carte pe care ar trebui s-o lectureze orice femeie, oricare ar fi problema ei: de la menstra dureroasă, la dereglări ale ciclului, la infertilitate, sarcină, naștere, proaspătă mămică, femeie la menopauză sau pur și simplu orice mamă, indiferent că are sau va avea vreodată copii.
Sunt atât de valoroase sfaturile cât și exercițiile din carte, încât o voi recomanda de acum încolo la toate seminariile mele.” Ditta Depner, Educator prenatal
Te-ai întrebat vreodată...
- De ce femeile suferă în tăcere de atâtea veacuri când vine vorba de menstruație, fertilitate sau sarcină și de ce aceste lucruri nu sunt mai mult explorate de către noi, femeile?
- De ce stările noastre ca femei diferă atât de mult de la o săptămână la alta?
- Cum se face că, deși menstruația este un lucru atât de natural, este tratată ca fiind ceva respingător? Dacă face parte din corpul nostru, de ce o tratăm ca pe ceva rușinos ce trebuie ascuns sau ignorat?
- Cum se face că transmitem din generație în generație că menstruația este fie o boală, o corvoadă, fie ceva murdar, fie ceva ce nu trebuie să-i acordăm vreo importanță?
- De ce suferă atât de multe femei de dureri la menstruație în fiecare lună?
Pornind de la aceste întrebări mi-am derulat cercetările timp de 10 ani. După un lung proces de auto-observare și de lucru cu femeile în workshop-urile și sesiunile individuale de consiliere, s-a conturat această carte care vine să sprijine fetele și femeile în acceptarea, integrarea și manifestarea feminității lor autentice.
Practic, această carte este despre corpul tău, care funcționează după un anumit ciclu natural care îi stabilește o anumită stare de sănătate nu doar la nivel fizic, ci și la nivel emoțional, mental și spiritual.
În ciclul tău feminin stă ascunsă o înțelepciune aparte...această carte te pune contact cu acea înțelepciune feminină. Te invit să o descoperi!
Cartea cuprinde capitole care abordează rolul ciclului în viața unei femei, cum să îți organizezi viața în funcție de fazele ciclului și ale Lunii, menstruația tratată în profunzime, durerile menstruale, fertilitatea conștientă (pentru femeile care vor să conceapă un copil sau pentru cele care vor să evite o sarcină), sexualitatea în funcție de ciclu și câteva cuvinte despre menopauză.
Abordarea este una din perspectivă emoțională și spirituală, cu aspecte practice de implementat în viața de zi cu zi.
Capitole din cuprinsul cărții
- Ciclul feminin și tainele sale
- Cele 4 faze ale Ciclului Feminin
- Menstruația și provocările ei
- Fertilitate și concepție conștientă
- Ritualuri de autoîngrijire în acord cu Natura
Număr de pagini: 228.
Am scris această carte pentru...
- toate fetele care sunt femei în devenire și care care au nevoie de o inițiere în tainele trupului feminin, taine care nu se predau la școală, căci altfel n-ar fi taine…
- toate femeile care suferă în tăcere la menstruație sau își neglijează acest dar.
- toate femeile al căror trup tânjește după mai multă odihnă, după mai multă fertilitate sau după vitalitate.
- toate femeile al căror suflet tânjește după mai multă armonie, dragoste și înțelegere față de sine.
- toți bărbații care au nevoie să-și înțeleagă mai bine fiicele, iubitele, colegele sau mamele și să țină cont de faza lunii în care acestea se află.
- fetița mea care într-o zi va fi femeie și va fi dornică să-și înțeleagă ciclicitatea și să-și iubească mai mult naturalețea ciclului ei.
- femeia care am devenit și care își îmbrățișează fetița interioară. Și din această îmbrățișare a luat naștere această carte ce a gestat câțiva ani până să iasă la lumină, carte care s-a născut o dată cu maturizarea mea ca femeie.
- …pentru tine, cea care citești acum aceste rânduri…Probabil intuiția ți-a șoptit că ți-ar putea fi de folos ție sau altor femei din viața ta sau nici nu știi cum ai ajuns aici, dar ești deschisă să afli mai multe despre feminitatea ta.
Cine este Adela Haru?

Adela Haru fondator al proiectului Life in Balance, este trainer și coach de 10 ani în materie de feminitate, sexualitate feminină și ciclu feminin.
Autoare a cărților Spre Feminitate și Relatiile Constiente , Adela susține seminarii, ateliere, tabere și sesiuni individuale pentru persoanele interesate de reconectarea cu corpul si cu sufletul lor, prin prisma sexualității.
Adela este certificată ca ghid în Respirație Alchimică și Sexualitate Sacră, precum și ca facilitator in materie de feminitate Tao Tantra Arts (Thailanda 2013).
De asemenea, a studiat și experimentat felul in care funcționează energia vitala (sexuală) prin prisma abordărilor holistice precum medicina tradițională chineză, ayurveda, taoism, tantra, dans holistic.
În prezent se dedică atât femeilor preocupate de conectarea cu corpul lor prin prisma feminității dar și bărbaților preocupați să-și creeze o relație armonioasă cu femininul și cu corpul lor printr-o sexualitate conștientă și asumată.
Ce spun câteva din femeile care au citit-o deja
Această carte a ajuns la mine exact la momentul potrivit, atunci când o transformare uluitoare s-a produs în viața mea ca femeie. De când am citit cartea, apreciez fiecare menstruație ca pe ceva sacru, aplic practicile descrise în ea si realizez câtă înțelepciune este în tot acest proces.
Această carte mi-a adus multe conștientizări și prin intermediul ei, am învățat să ascult ritmul corpului meu, să îl înțeleg și să nu mai trag de mine în anumite perioade ale lunii. Am învățat să îl iubesc și să îi îndeplinesc nevoile. Iți mulțumesc Adela!