Casatoria in zilele noastre (I)

Pin It

Cu toții știm cum era privită relaționarea bărbat-femeie și căsătoria în zilele bunicilor și strămoșilor noștri și mulți ne bucurăm că nu am prins vremurile în care aceasta era asemenea unui contract de vânzare-cumpărare sau ca un schimb de beneficii. Dar oare s-a schimbat atitudinea și mentalitatea de atunci cu privire la asta?

În urmă cu ceva vreme am realizat că paradigma în care trăim se schimbă, ceea ce înseamnă că e normal ca relațiile noastre să se schimbe la rândul lor. Nu ai cum să te schimbi, iar relațiile tale să rămână la fel, e imposibil.

Prin urmare, orice relație presupune o anumită dinamică, ceea ce arată că nu mai corespunde cu ceea ce a fost cândva, de cele mai multe ori. De aceea, nu poți trăi raportându-te la relația ta așa cum o făceai în urmă cu câțiva ani sau cum o făceau părinții și străbunicii noștri.

Ne convine sau nu, lucrurile se schimbă, iar dacă nu ne adaptăm, ne ia valul prin surprindere. Unii sunt mereu pe val, în timp ce pe alții îi ia pe nepregătite și se trezesc de multe ori înecați în oceanul propriei suferințe. Asta deoarece orice schimbare de paradigmă e însoțită de multă luptă și rezistență, întrucât ceea ce e vechi și tradiționalist nu e dispus să renunțe așa de ușor la ceea ce a „funcționat” cândva. Într-o astfel de situație se află acum și căsătoria.

Unul din motivele pentru care există atâtea divorțuri este tocmai dinamica de care vorbeam și lipsa de adaptabilitate a celor doi „parteneri” de căsătorie. Dacă ai privit căsătoria ca pe un contract, așa cum e privită de societate, e nevoie să-ți asumi că majoritatea contractelor ajung să nu mai fie valabile în timp. De asemenea, dacă te-ai căsătorit pentru alții (de gura mamei, a soacrei, a prietenilor, de gura lumii, etc.) atunci să nu te mire dacă tot prin intervenția „altora” ea se va și destrăma.

Căsătoria are treabă cu iubirea?

Se spune că instituția căsătoriei a evoluat în timp, iar dacă înainte era motiv de supraviețuire în trib, acum ea se face din dragoste. Însă la ora actuală majoritatea oamenilor confundă dragostea cu tot felul de stări care nu au nicio legătură cu așa ceva, de la niște fluturi în stomac specifici îndrăgostirii, cu atracția sexuală, cu nevoia de atenție, cu sexul, cu nevoia de a avea copii, cu atașamentul emoțional, cu dependențe pe fondul unor răni emoționale necicatrizate, etc. Și atunci ce facem? De ce se mai căsătoresc oamenii dacă nu știu ce e iubirea? Mai în glumă mai în serios, aș spune că pentru că au nevoie să se dea cu capul, să-și învețe lecțiile, să afle ce NU e iubirea. 🙂

Adevărul e că iubirii nu-i pasă de contractele sociale făcute de oameni. Când vine, vine și nu prea ține cont de statutul tău marital, fie că accepți asta sau nu. Iar când pleacă, pleacă și nu o poți forța să rămână. Dar felul în care tu o canalizezi sau o blochezi depinde doar de tine. De aceea, e important din ce spațiu alegi să te căsătorești. Dacă te căsătorești pentru a-ți salva relația, pentru a face lucrurile să meargă cum vrei tu sau din orice alt motiv care nu e aliniament cu Sinele tău, să nu te miri că nu va fi deloc așa cum ai sperat.

Din ce spațiu te căsătorești?

Din punct de vedere pur biologic, natura nu ține cont dacă doi oameni sunt căsătoriți atunci când  concep un copil. În trecut, atracția pur sexuală era motiv de căsătorie, însă odată actul sexual îndeplinit, natura nu mai e interesată să-i țină prea mult timp împreună, prin urmare atracția dispare. Astfel, dacă nu există o conexiune mai profundă între cei doi, separarea rămâne ceva normal. Aici primează nevoia de supraviețuire a speciei și cam atât.

Din punct de vedere social, căsătoria are loc pentru a menține starea de „protecție” socială a ceea ce se numește familie. Din păcate, la nivelul de conștiență la care se află umanitatea, se pare că nu s-a găsit o cale mai „potrivită” pentru ca oamenii să nu ajungă la un haos relațional și social. Aici primează nevoia de apartenență la un grup numit familie și de recunoaștere.

Din punct de vedere economic, căsătoria a fost privită multă vreme ca un contract de vânzare-cumpărare. Bărbatul interesat să aibă moștenitori cumpăra practic drept de proprietate exclusiv asupra sexualității femeii, iar ea primea acces la averea și bunurile acestuia. Aici primează schimbul de beneficii materiale, iar căsătoria devine asemenea unei închisori.

Din punct de vedere religios, căsătoria are loc pentru ca o entitate exterioară cuplului (biserica) reprezentată printr-un preot care de obicei nu prea are legătură cu cuplul, să confirme moralitatea intenției celor doi de a-și întemeia o familie, în numele Divinității. Dar aici primează convingerile morale și religioase în care omul a fost crescut și felul în care se raportează fiecare la Divinitate.

Însă lucrurile stau cu totul altfel dacă le privim la un nivel de suflet, pur și intim.

La un nivel intim, nimeni și nicio instituție creată de mâna omului nu are de ce să intervină în uniunea a doi oameni care s-au deschis în fața iubirii. Prin urmare, nu e nevoie de acordul unui preot, primar sau a vreunei autorități, fie ea și parentală pentru ca cei doi să se iubească, cu atât mai mult să le fie recunoscută iubirea în mod oficial. Asta dacă într-adevăr se iubesc.

Și atunci pentru ce mai avem nevoie de căsătorie ca act oficial?

Din păcate, felul în care e construită structura socială face foarte dificilă posibilitatea de a trăi în ea și totodată în afara ei. E ca și cum ai decide că rămâi în societate, dar nu mai vrei să plătești impozitele sau nu mai vrei să folosești banii pentru a-ți procura hrana și ce ai nevoie. Prin urmare, un cuplu stabil de multă vreme se poate simți „forțat” la un anumit moment pe principiul „Dați Cezarului ce e al Cezarului” să semneze un act care oricum pentru cei doi nu înseamnă nimic.

La un nivel sacru, căsătoria înseamnă uniune, co-creație. Este o uniune care dă naștere la ceva nou și unic care nu ar fi existat fără relația dintre cei doi.

Atât eu cât și iubitul meu ne simțim suficient de uniți la nivel sufletesc, ceea ce înseamnă că din această perspectivă eram deja căsătoriți. Astfel că întrebările familiei referitoare la căsătorie ni se păreau stupide și inutile. Când doi oameni sunt uniți și se iubesc, se vede de la o poștă, nu mai e nevoie să-i întrebi de pașii următori și cu atât mai puțin dacă ți se pare că nu se iubesc.

Dar programul e program. La nivel de suconștient colectiv, programul „căsătorie” are cu totul altă conotație și mulți oameni nu fac decât să-l downloadeze fără să se mai întrebe nimic în această privință.

Programele vechi referitoare la căsătorie vizează ceea ce a fost aceasta de-a lungul timpului și anume: prilej de proprietate asupra bunurilor celuilalt tradusă ca posesivitate la nivel emoțional, gelozia ca drept de exclusivitate sexuală asupra corpului celuilalt, cumpărare de titluri sociale tradusă ca recunoaștere socială (vrei să fii privit într-un anume fel de ceilalți) și multe altele (vei găsi multe dacă investighezi un pic) 🙂

Iar consecințele sunt pe măsura inconștienței, întrucât ce a fost cândva, nu se mai aplică în zilele noastre. Iar dacă crezi că actul căsătoriei îți dă vreun drept de proprietate asupra sufletului și asupra trupului celuilalt sau vreo etichetă, vei cădea în această prăpastie a inconștienței la fel ca mulți alții.

Ce este de fapt căsătoria pentru mine?

Deoarece nu potsex-3 să-ți dau o definiție universal valabilă, întrucât nu sunt în măsură și nu cred în asta, te invit să-ți pui singur(ă) această întrebare și să-ți răspunzi cu multă sinceritate.

Pot să-ți spun doar că pentru mine, căsătoria este ceea ce doi oameni centrați și echilibrați care se iubesc și nu se grăbesc nicăieri, aleg de comun acord să fie pentru ei, fără a accepta vreo intervenție din afara lor. Prin urmare, voi decideți ce înseamnă căsătoria pentru relația voastră, voi sunteți cei care îi acordați sau nu vreo semnificație și tot voi sunteți singurii care îi pot pune capăt, nimeni altcineva. Voi, adică împreună, nu de unul singur, fără influență sau control!

Orice program împrumutat din familie, de la prieteni, de la alții cu privire la căsătorie poate fi nociv relației. Iar pentru asta e nevoie de maximă onestitate, față de tine însuți și unul față de celălalt. Căci toate așteptările noastre urmate de dezamăgiri cu privire la căsătorie se nasc din asemenea programe.

Problemele de cuplu nu se trag de la faptul că oamenii se căsătoresc sau nu, ci de la cum se raportează la iubire și implicit la căsătorie. O raportare sănătoasă duce la o relație sănătoasă. Nu te aștepta însă ca alții să decidă ce e sănătos pentru tine, descoperă singur(ă) prin autocunoaștere și ia deciziile care sunt în concordanță cu vocea ta interioară, cu ceea ce sufletul tău îți cere.

Chestionează-ți toate „programele” pe care le ai în subconștient despre ce presupune căsătoria și renunță la tot ce nu e al tău și nu ți se potrivește. Și ai răbdare, nu trebuie să fii sau să faci ca ceilalți, există un moment potrivit pentru orice în această viață. Până voi posta și partea a doua a articolului, te invit să-mi lași o întrebare cu privire la acest subiect, dacă ai vreuna. Pe curând!

Cu drag,

Adela Haru

Sursa foto: www.fastcocreate.com

 

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

4 thoughts on “Casatoria in zilele noastre (I)

  1. Nicole says:

    Articol frumos scris.
    Totusi, in privinta religiei, ar fi nevoie de mai multa documentare. Sunt erori fundamentale strecurate in articol.
    Religia are invatatura. Acest articol se inscrie in acelasi spirit de informare, educare, aducere aminte, invitatie la constientizare.
    Invatatura din religie e plina de valori. Numai ca se comenteaza de pe marginea terenului, fara sa fi atins vreodata o minge.
    Ar fi bine sa invatam sa nu contestam ceea ce nu cunoastem pe deplin.

    • Adela Haru says:

      Multumesc. Imi asum ca orice tine de o abordare religioasa e usor interpretabil, de aceea nici nu am insistat asupra subiectului si nici nu am de gand. Insa in abordarea de care vorbeam am expus cum se vad „la rece” unele aspecte, fie ele chiar si religioase. Asta nu inseamna ca le contest in vreun fel utilitatea. Pana la urma, nu am scris articolul decat cu o singura intentie: ca fiecare sa-si chestioneze mai mult convingerile, fara a pretinde ca detin adevarul absolut. Imi pare rau daca s-a inteles altceva. Cat despre documentare, fiecare o face pentru el si pe propria piele, nu pentru a demonstra ca are sau nu dreptate.

  2. gabi dora says:

    Si eu ma aflu intr-o uniune care nu este consimtita printr-un act la primarie sau la biserica, eu sunt cea care am decis sa nu ne casatorim, el era genul mai conservator, si cum ai zis si tu era programat sa se casatoreasca. Sunt constienta ca monogamia e de multe ori o inchisoare, ca e greu sa scapi de unele programari mentale…As vrea sa ii pot acorda libertate deplina partenerului meu, sa faca sex ocazional cu cine doreste (nu mi-a cerut asta), dar ma tem ca inca nu sunt capabila sa nu fiu geloasa, sa nu ma doara cand stiu ca e cu altcineva. Il iubesc, dar cred ca nu il iubesc complet, plenar. Cum sa scap de frica de a nu-l pierde, cum sa scap de a mai incerca sa controlez ceva ce nu pot controla pana la urma?

    • Robert says:

      Cand ma simt incomplet indiferent de tema incerc sa posed persoane care ma ,,complecteaza,,.Iubirea adevarata este fara asteptari si prejudecati.Cand iubesc un om il las sa faca cea ce doreste sau chiar il ajut daca simt nevoia si sunt acceptat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.