După niște zile cu zăpadă, după ce în articolul precedent am scris despre Soare, azi chiar se arată Soarele…
Primul lucru pe care l-am făcut dimineața a fost să îmi fac o cană de apă caldă cu turmeric și să ies pe balcon să savurez razele de lumină cum îmi pătrund întregul corp. În sfârșit am putut savura cântecul păsărilor de dimineață, fără să mai aud pe fundal zgomot de mașini, bor-mașină, drujbe și excavatoare. Liniște…în sfârșit. 🙂
Natura e mai liniștită acum. Oamenii însă nu…
Dacă mă iau după ce se întâmplă în colectiv, eu încă am senzația că sunt în filmul Inception, că suntem prinși în visul cuiva care la rândul lui poate fi prins în alt vis.
Când ne vom trezi din visul ăsta colectiv, încă nu știm. Cândva cineva mi-a zis că dacă vreau să ies din visul pe care îl am (când am un coșmar de pildă), să caut să mă uit la picioare și voi ieși. Am încercat o dată și a funcționat. Altă dată a fost suficient să îmi pun această intenție și am ieșit.
Te invit și pe tine să te întrebi care este realitatea ta și dacă ești cu picioarele în ea. Trăiești în realitatea ta sau într-una creată sau visată de alții? În ultimele luni oamenii din media au creat un vis colectiv în care s-a intrat pe capete, întrucât frica de moarte și frica de a pierde sunt principalele frici.
Dintotdeauna am avut senzația că mulți oameni sunt captivi în filmul lor, însă nu m-am lăsat prea afectată. De data asta e un film colectiv, motiv pentru care poate părea și mai real. E de observat când alunecăm în filmul colectiv, să facem în așa fel încât să revenim cât mai repede.
Pentru asta, fiecare avem nevoie să fim conștienți unde ne e capul și unde ne sunt picioarele.
Cât de conectați suntem la Sursa divină și cât de împământați în același timp?
Căci aceste două conexiuni, menținute și hrănite zilnic ne ancorează în cine suntem, devenind mai puțin susceptibili la „visul colectiv”.
Zilele astea, e de revăzut trilogia Matrix pentru cine are timp. Războaiele de altădată s-au mutat în psihic acum. Rezistă și scapă cine se prinde că e doar un matrix.
Apoi ne putem întoarce la adevărata Viață și să o sărbătorim cu adevărat.
Căci prea mult timp am crezut că trăim și de fapt nu trăiam, am crezut că iubim și de fapt doar gândeam, am crezut că viața e ceea ce fac alții și de fapt ne uitam la un ecran.
După mine, e clar, virusul ăsta a venit să ne învețe să îndrăznim să trăim…cu inima. Și să îndrăznim să visăm ce poate fi mai bun și mai hrănitor pentru întreaga omenire, pe termen lung.
Te invit să faci un exercițiu de imaginație și să scrii pe o foaie cum vrei să trăim cu toții de acum înainte, lăsând detaliile individuale la o parte. Dacă nu ai imaginație, roagă-ți copiii să îți dea idei.
Zile blânde să avem,
Adela Haru
P.S. Dacă dorești să primești articolele mele pe mail de acum încolo, te invit să te înscrii la newsletter-ul de pe site.
