Cu frica in bagaje – jurnal de calatorie

Pin It

Răscolind printre documente, am dat de jurnalul de calatorie pe care l-am scris in 2013, cand am decis sa fac o calatorie intr-o tara indepartata, de una singura. Iti prezint un scurt fragment din acest jurnal, de data asta despre frica…

18 martie 2013 Cu frica in bagaje

Ma pregatesc de drum…imi fac bagajele si imi dau seama ca daca din haine si lucruri pot alege sa le las acasa, cu emotiile nu e atat de usor. M-am trezit dis-de-dimineata si am simtit un fior traversandu-mi tot corpul…e prima data cand fac o astfel de calatorie, atat la propriu cat si la figurat, ma duc departe, in alt colt al lumii si la fel in mine insami, intr-un alt colt al sufletului meu.

Cine stie, poate ca si interiorul meu e rotund precum pamantul din moment ce de multe ori ajung tot acolo de unde am plecat.

Frica….aceasta emotie puternica, mostenita sau dobandita…ieri cand le-am dat vestea parintilor am inteles ca nu pot da vina pe ei pentru fricile mele, frica exista de cand lumea si pamantul, o fi fost de la inceputuri aici pe pamant, precum oxigenul sau hidrogenul, o fi având rostul ei.

O las sa treaca prin mine precum o unda de curent electric, o observ si cu greu renunt la a o mai controla. Din moment ce mi s-a localizat in corp sub forma durerii inseamna ca am vrut cu orice pret sa o controlez si am blocat-o…nu e decat un circuit care ar trebui lasat sa se manifeste liber.

Si cu toate astea…ne e atat de greu sa facem acest lucru…deocamdata nu vrea si nu vrea sa ma paraseasca. Asa ca am decis sa nu-i mai opun rezistenta, daca vrea cu orice pret sa ma insoteasca in aceasta calatorie, o las sa vina cu mine.

Asa ca mi-am pus si frica in bagaje si pornesc la drum…undeva in adancul meu simt ca o voi pierde pe drum sau se va transforma. Atunci cand frica se transforma in curiozitate, viata capata un nou sens.

Ascultandu-i pe parintii mei ingrijorati dupa ce le-am dat vestea am inteles ca toate fricile lor sunt in mine…spre suprinderea mea, tata a parut a fi cel mai ingrijorat..In acel moment m-a inundat o stare imensa de compasiune pentru ei si pentru prima data dupa atata timp am simtit ca ii inteleg…ca in sfarsit inteleg de ce vad ei lucrurile asa. Si atunci mi-am amintit de imensa mea revolta din adolescenta…cand sufeream pentru ca ei nu ma intelegeau ca vreau sa calatoresc, revolta ale carei efecte le-am purtat in mine atatia ani. nu e niciodata prea tarziu sa intelegi…doar asa poti sa te si eliberezi.

Am avut niste emotiii teribile inainte sa ajung in aeroport, m-au incercat precum fulgerele pe furtuna si nu intelegeam de ce ma bombardeaza atat de mult. Atunci am inteles ca tot ce am studiat eu despre autocontrol din spiritualitate, tot ce credeam ca stiu, in realitate nu stiu nimic. In momentul in care am acceptat ca nu stiu nimic, furtuna a inceput sa se domoleasca.

Cand m-a cuprins si ultima rafala de frica pe ziua respectiva, mi-am amintit ca oricum ar fi acest sentiment, o sa treaca. Asa a intervenit relaxarea. Decoland cu avionul, cativa picuri de ploaie se scurgeau pe geam si atunci mi-am amintit de mesajul Lasa sa curga.

Cate lucruri poti invata de la o picatura de ploaie…

Am descoperit ulterior acelasi lucru ca si la catarat. Dupa zbuciumul urcarii, a te lasa purtat si a renunta la control poate fi un adevarat deliciu pentru suflet.

Sunt in drum spre Thailanda…si pe masura ce inaintez simt cum acea forta superioara isi face loc in mine, sau pur si simplu s-au dat norii la o parte pentru a-i simti caldura. Un zambet mare imi apare in suflet si pe chip. Ce bine e sa poti zbura…

Fragment din Jurnal de calatorie, de Adela Haru

 

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.