Ce este o relație dacă nu un spațiu ideal pentru cunoaștere și autocunoaștere…
Pentru că cel din fața ta conține un întreg univers prin el însuși. Însă nu e orice fel de univers, cel puțin nu unul care să-ți fie indiferent. Este un univers cu care te-ai intersectat, iar din această intersecție a reieșit ceva comun care v-a pus pe fiecare într-o altă lumină.
Ar fi minunat dacă am trata cu maxim respect și smerenie fiecare moment prin care ne intersectăm cu un alt univers, dar din păcate nu prea se întâmplă așa, întrucât trăim într-o lume care ne-a învățat încă de mici ce este separarea și relaționarea pe bază de interes. Ne credem foarte separați unii de alții chiar dacă la un anumit nivel simțim că parcă toți ne venim din aceeași sursă.
Lăsând la o parte acest paradox, din cauza acestei iluzii că suntem separați și că de multe ori asta vrem, în funcție de propriul beneficiu, mulți oameni împart relațiile de cuplu în relații serioase și relații neserioase. Privind mai detașat, această clasificare e mai mult decât absurdă, întrucât a spune că ai o relație care nu e serioasă înseamnă a admite că relația cu tine este neserioasă.
De altfel, spuneam într-un alt articol, că cerem seriozitate și fidelitate atunci când noi nu suntem cu adevărat fideli principiilor și aspirațiilor noastre, cu alte cuvinte atunci când ne „trădăm” sufletul, neascultându-l.
Orice relație, indiferent cum o clasifică mintea ta, este în sinea ei serioasă, deoarece ți-a pus în fața ochilor un aspect cât se poate de serios și de important din viața ta, uitat sau renegat. Că refuzi să-l vezi și îl minimalizezi, e deja altceva.
De aceea, orice relație pe care ai avut-o are nevoie să fie tratată cu recunoștință, să-i mulțumești pentru ce a scos din tine la suprafață, fie că ți-a convenit sau nu. Dacă a scos ce e mai frumos în tine, e nevoie să accepți că cel mai probabil a scos și ce era mai ascuns, renegat și „neplăcut” la tine.
Relația îți scoate la suprafață diverse aspecte, dar ce faci mai departe cu ele, e deja propria ta responsabilitate. Iar a-i pasa celuilalt această responsabilitate înseamnă să fugi de cine ești.
Prin urmare, e o aberație să susții că o anumită relație pe care ai avut-o nu a însemnat nimic pentru tine, din ciclul „îmi place să mă mint frumos”, chiar dacă spui asta pentru a peria egoul cuiva. Până nu îi recunoști rolul pe care l-a avut în viața ta, în următoarele relații te vei lovi de aproximativ aceleași provocări. Iar a-i recunoaște relevanța nu înseamnă neapărat că trebuie să continui relația, căci poți să o închei cu demnitate și cu mult respect pentru persoana cu care ai împărtășit o mică bucățică din viața ta.
Din cauză că multe relații au scos răni la suprafață, preferăm de multe ori să le lăsăm „în aer”, cu alte cuvinte „neîncheiate”. Și eu am făcut așa de multe ori, iar apoi am constatat că dacă lași bucle deschise, acestea nu se închid de la sine și fac loc pentru noi bucle, până când totul devin foarte încâlcit.
Iar în prezent, oamenii relaționează într-un mod foarte „încâlcit”, complicând foarte mult lucrurile, tocmai pentru că nu și-au lămurit lor niște aspecte de bază, esențiale.
Înainte sau când intri într-o relație, te poți întreba „Ce caut eu de fapt în această relație? Ce îmi aduce? Ce aștept să primesc de fapt? Și ce am eu de oferit?”.
Onestitatea maximă față de tine te poate ajuta enorm când îți asculți răspunsurile. Spun asculți, pentru că răspunsurile nu trebuie concepute, ceea ce se întâmplă când îți dai răspunsuri dintr-un spațiu mental, ci pur și simplu, ascultate, de la un nivel sufletesc, care nu minte niciodată. Răspunsurile se cer de multe ori comunicate și celuilalt, tocmai pentru a evita intrepretările.
Prin urmare nu există relații neserioase, există doar parteneri care se tratează unul pe celălalt cu superficialitate, cu superioritate sau inferioritate, cu lipsă de recunoștință pentru ceea ce primesc, cu lipsă de prezență atunci când sunt împreună sau mai binezis cu frica de a se implica, de a-și asuma ce simt, de a fi cu totul în relația respectivă.
Teama de implicare se cere întotdeauna chestionată și niciodată nu vei putea să-l forțezi pe celălalt să se implice dacă acesta nu poate. Dacă totuși încerci, mai devreme sau mai târziu, totul va reieși la suprafață.
De asemenea, ori de câte ori vorbești urât sau acuzator despre omul cu care ai împărtășit o parte din tine, indiferent în ce fel ai făcut-o, nu faci decât să împiedici rana pe care ți-a scos-o la lumină să se cicatrizeze.
Cu fiecare lecție învățată, îți (îi) oferi o nouă șansă de a relaționa la un nivel mai profund decât ai făcut-o până atunci, fie cu aceeași persoană, fie cu altcineva.
Cu fiecare act de recunoștință față de omul cu care ai interacționat și față de relația avută, îți (îi) oferi o nouă șansă de a înțelege și de a te înțelege.
Cu fiecare act de renunțare la ceea ce a fost și nu mai poate fi, îți (îi) oferi șansa unui nou început, unei noi vieți.
Și cu fiecare act de smerenie, îți oferi și îi oferi șansa celuilalt de a se accepta mai ușor, de a ierta, de a merge mai departe, transformat.
Până la urmă, acceptarea laturii noastre pur umane ne înalță din groapa pe care ne-o săpăm și în care cădem singuri de atâtea ori, crezând că îi vom arunca pe alții în ea.
Fii sincer cu tine și totul în viața ta se va simplifica, asta dacă nu cumva îți plac complicațiile. 🙂
Cu drag,
Adela Haru
