Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Intim Feminin – Practici blande pentru echilibru

July 3, 2017 @ 17:30 - 18:30

Bine te-am găsit draga mea,

La fel ca tine, sunt o femeie preocupată de sănătate și de cultivarea unei stări interioare de bine.

După ani de practici, am înțeles că nu e atât de dificil cum pare, atât timp cât suntem suficient de blânde cu noi însene, să ne acordăm un TIMP SACRU special pentru femeia din interior. Să ne acordăm timp și spațiu săptămânal în care să ne dăm voie să respirăm conștient și să ne HRĂNIM corpul cu energie feminină care acționează ca un balsam pentru suflet.

Într-o lume din ce în ce mai agitată în care mintea umană e zilnic sub presiune și bombardată cu informații contradictorii, este foarte ușor să ne deconectăm de vocea interioară, să nu ne mai ascultăm corpul și să ne obișnuim cu o stare de dezechilibru care se manifestă prin boală sau o stare de nefericire permanentă.

Corpul femeii este templul energiei feminine, prin urmare are nevoie să fie onorat și ascultat. Trăim vremuri în care totul în jur pare să ne îndepărteze de natură și de naturalețea corpului.

De aceea, te invit să practicăm împreună un set de exerciții intuitive care să ne reconecteze cu femininul și cu sacralitatea corpului nostru.

Ca metode vom folosi:

  • exerciții de respirație
  • exerciții pentru sănătatea organelor feminine, special concepute pentru uter, ovare, sâni
  • dans liber
  • meditație
  • metode de relaxare

Programul Intim Feminin este dedicat femeilor care au început să ducă un stil de viață cât mai conștient și care se angajează să-și dedice timp exclusiv pentru ele.

Este invitată:

  • adolescenta care a pășit deja pe drumul feminității prin menarca (prima menstruație)
  • femeia care vrea să-și cunoască mai bine ciclul menstrual și emoțional
  • femeia care își dorește un copil
  • femeia gravidă
  • femeia-mamă care simte tot mai puternic nevoia de timp pentru ea
  • femeia aflată la menopauză care începe o nouă viață
  • femeia care își dorește să fie cât mai conștientă de feminitatea ei

Facilitator:

Adela Haru, trainer și autor al cărții Spre feminitate, de aproximativ 5 ani  susține seminarii, ateliere, tabere și sesiuni individuale pentru femeile interesate de reconectarea cu feminitatea și cu corpul lor. A primit inițiere în tainele femininului de la maestre (profesoare) din India, America de Sud, Asia, Canada.

„După ce am primit inițiere în diverse practici feminine care m-au transformat într-o nouă femeie, am ales să le dau mai departe într-un mod blând și adaptat nevoilor femeilor din România.

Viața mea de femeie s-a schimbat însă radical din momentul în care am devenit mamă și am realizat cât de mare nevoie este de rămâne conectate cu feminitatea noastră prin cultivarea intuiției și al unui spațiu dedicat nouă femeilor. Doar așa vom putea trăi echilibrul și în familia noastră. Așa că te invit alături de mine în această călătorie, să facem împreună pașii de care avem nevoie pentru a ne simți bine cu noi însene, cât de des se poate.

Deoarece nu lucrez cu mai mult de 10 femei într-o grupă, te invit să te înscrii din timp și să-ți asumi angajamentul față de tine însăți.

Ședintele nu vor fi la fel, de aceea, după primele două sesiuni vom forma o grupă și vom redeschide înscrierile ulterior.

 

Luni, 26 iunie de la 17:30 la IKWE Studio de practici, str. Mihail Veliciu nr 9, Cluj-Napoca

 

Contribuție: 35 ron/ședința sau 130 ron pachet 4 sesiuni

Dacă îți dorești să participi și din anumite motive obiective nu poți, te rog să mă contactezi și să-mi scrii.

Pentru înscriere, te rugăm să completezi formularul aferent.

Inscriere formular

    Prenume si Nume

    Adresa de email

    Alege atelierul la care vrei să participi
    o sedinta (35 lei)pachet 4 sedinte (130 lei)

    Ce anume te motiveaza sa participi?

    Telefon

    [dynamichidden ticketnumber "ticketnumber"]

    Cod de verificare:

    Details

    Date:
    July 3, 2017
    Time:
    17:30 - 18:30
    Event Category:
    Event Tags:
    , ,

    Venue

    IKWE – studio de practici
    Mihai Veliciu 9 (fosta Amurg)
    Cluj-Napoca, Cluj Romania
    + Google Map
    Phone:
    0727 642 614
    Website:
    https://www.facebook.com/IKWEStudio/

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.