Femeia orgasmica sau de ce unele femei nu au orgasm?

Femeia orgasmica sau de ce unele femei nu au orgasm?

Pin It

Nu putem găsi în afara noastră ceea ce nu e trezit încă în interiorul nostru. Barbara Keesling

Din motive religioase sau sociale, am separat plăcerea trupului de plăcerea spiritului. În realitate, cele două sunt profund interconectate, iar separarea lor nu poate să aducă decât multă frustrare, lipsă de sănătate și de bucurie în viaţă. Atât timp cât nu căutăm plăcerea sexuală cu orice preț, ea devine un mare dar pe care divinitatea l-a oferit cuplului îndrăgostit de a reunifica trupul cu spiritul.

O femeie orgasmică este o femeie care și-a acceptat întru totul corpul și feminitatea și care știe în adâncul ei că merită să simtă plăcerea, fără să o caute cu tot dinadinsul.

Este femeia care își dă voie să simtă viața folosindu-și toate simțurile și care se abandonează în fața miracolului de a fi vie, în trup de femeie. Această stare nu poate fi un scop în sine, întrucât ea ține de capacitatea femeii de a se relaxa. Or, dacă îți faci din ea un obiectiv, automat corpul se va tensiona și te va îndepărta și mai mult de această stare.

Orgasmul nu constă în acele câteva secunde de plăcere acută localizată într-o anumită zonă a corpului. Orgasmul este mai degrabă o stare a întregului corp, care poate fi trăită și în afara sexului. De altfel, există femei care au experimentat orgasmul în timp ce dădeau naștere. Încă o dovadă că ține de anumit fel de a fi și de a ne raporta la viață in genere.

Prin urmare, nici nu are atât de mare legătură cu sexul cum se crede, ci cu modul de a-ți trăi viața și cu felul în care te raportezi la tot ce înseamnă viață și plăcere. De pildă, dacă pentru tine viața înseamnă suferință, dacă ți-e teamă să primești, nu te aștepta să experimentezi orgasmul prea des.

Iar felul în care o femeie își mișcă șoldurile, felul în care merge, mănâncă, se îmbracă sau se dezbracă, felul în care își tratează trupul și sufletul, felul în care atinge lucrurile și oamenii, toate spun foarte multe despre capacitatea ei orgasmică…

La un nivel mai profund, orgasmul este dorința sufletului de a se unifica cu corpul, cu Întregul, cu tot ceea ce este. De aceea, orgasmul poate fi o stare vindecătoare și totodată înălțătoare dacă apare ca efect al plăcerii pe care trupul și sufletul tău le-au explorat împreună alături de bărbatul iubit sau trecând dincolo de personalitate și fizic.

În primul rând, orgasmul este o stare perfect naturală pe care aproape orice femeie are capacitatea să o trăiască…dacă își dă voie.

Orgasmul eliberează oxitocina, același hormon care se eliberează la naștere, hormonul iubirii de altfel. După fiecare orgasm benefic, pielea devine mai fină și mai senzitivă, iar organele interne primesc și ele un prilej de regenerare.

Motivul pentru care tot mai multe femei se plâng de absența acestuia este o lipsă de conexiune cu propriul corp, cu feminitatea și cu propria sexualitate. Această lipsă de conexiune poate să-și aibă originea într-o traumă de natură sexuală sau într-un abuz experimentat care a dus la o închidere față de sexualitate. Însă indiferent de natura cauzei, legătura poate fi refăcută dacă e conștientizată rana.

Orgasmul nu poate avea loc atât timp cât femeia, la un nivel inconștient, vrea să dețină controlul și nu se poate abandona. Controlul înseamnă teamă, iar teama produce contracția mușchilor, ceea ce face imposibil ca starea orgasmică să se producă.

Astfel, orgasmul nu poate apărea la un nivel mai profund decât atunci când femeia este foarte relaxată, fără inhibiții și împăcată cu trupul ei.

În orice situaţie te-ai afla, orgasmul nu este și nu trebuie să se transforme în ceva obligatoriu sau într-un scop în sine și nici într-o confirmare a virilităţii bărbatului sau a feminităţii femeii. Asfel, a pune presiune pe tine ca femeie că nu ai deloc sau nu ai parte de un anumit tip de orgasm nu e decât o altă modalitate care te împiedică să te simţi bine.

Paradoxal sau nu, unele femei nu au orgasm, tocmai pentru că își doresc prea tare să aibă orgasm…:) Asta deoarece dorința intensă creează tensiune în corp.

În schimb îți poți chestiona modul în care te raportezi la viață și la plăcere prin întrebări de genul:

Ce înseamnă plăcerea pentru mine și cum mă raportez la ea?

Consider că trebuie să sufăr pentru a mă putea bucura ulterior de ceva?

Cât de mult îmi trăiesc sexualitatea și mă bucur de ea? 

O femeie nu poate experimenta orgasmul la un nivel mai mult decât pur local, dacă inima ei e închisă. De aceea, e important să ai grijă ca inima ta să fie deschisă și conectată cu organele sexuale, astfel încât să permită circuitul de a primi și a dărui, altfel vei experimenta o senzație continuă de singurătate în doi.

De asemenea, o femeie nu poate simți orgasmul la un nivel profund dacă nu are încredere în bărbatul de lângă ea, dacă nu se poate dărui, dacă nu se simte acceptată întru totul și dacă nu e pregătită să-și expună vulnerabilitatea, să se arate așa cum este ea.

Orgasmul adevărat e o stare extatică care te poate duce direct la cine eşti tu cu adevărat, fără măşti, fără ascunzişuri, fiind o adevărată terapie pentru trup, minte și spirit. O femeie devine cu adevărat orgasmică atunci când sexualitatea și inima ei se contopesc prin arta amorului și prin felul în care își trăiește viața.

Nu uita însă că satisfacţia izvorăşte întotdeauna din tine însăţi, nu din afara ta. O femeie nu poate fi orgasmică dacă trăiește foarte mult în minte și dacă nu își face timp și spațiu pentru ea însăși. Așa că oferă-ți întâi ție însăți ceea ce aștepți de la un bărbat să-ți ofere.

Trezește-ți simțurile la viață, trezește-ți senzitivitatea și dă-ți voie să ai încredere…în tine, în corpul tău, în bărbatul de lângă tine, în tot ceea ce este. Începe prin a lucra astfel cu feminitatea ta, cu receptivitatea ta si a uni inima cu sexualitatea.

Pentru ghidare în astfel de practici de reconectare cu corpul tau si cu sexualitatea, te invit să explorezi mai multe în cadrul următorului workshop de la București pe această temă, detalii și înscrieri aici.

Fragment din cartea Spre feminitate.

Cu drag,

Adela Haru

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It
articole

One comment

  1. Robert says:

    Buna Adela
    O sa inpart cu voi experienta mea despre femei si orgasm .Toate informatiile se refera doar la experienta mea vizavii cu femeile care am intalnit nu neaparat am avut o relatie:)).
    Da intreadevar ca exista femei fara orgasm,chiar pot sa confirm ca undeva 80% nu au.Din acesti 80% cam 40 % nici nu sunt constienti de acest lucru sau din rusine nu recunosc.Generatia noua este si mai drastic intrucat se ghideaza dupa pornografie,reviste sau orice altceva dar nu dupa ,,simturi,,.Este dovedit de mai multe pers.ca retrairile emotionale au legatura stransa intre organe si functiile lor.O pers sa zicem adolescenta se uita la un film pornografic si cand vede ce ,,asteptari,, sunt ,deja retraieste o devalorizare .Creierul se apara ca persoana resp. sa supravietuiasca si inchide un simt (o zona ,dupa cum stim sunt mai multe zone unde se pot obtine orgasm in cazul femeilor)Iata un exemplu cand persoana inca nici nu a avut o relatie si deja este ,,ranit,,.Se intalneste cu un baiat care iarasi este ,,ghidat,, de filme asteptari etc. si se comporta cu partenera ei ca in filme .Partenera nu reuseste sa faca pe ,,plac,, retraind iarasi o devalorizare etc,etc.
    Astfel se inchid simturile si sexul devine doar o metoda de manipulare.(cum zic eu mai in gluma iata o femeie care se ,,excita,, numai la bani)
    O femeie care cunoaste placerea recunosc dupa stralucirea ochiilor cand se uita la un barbat :))
    Bineinteles acuma am dat un ex. scurt si la obiect dar aceste lucruri sunt mult mai complexe.
    Cu drag Robert

Lasă-ne un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.