Despre Femininul si Masculinul din noi

Pin It

Se vorbește mult în ultima vreme despre feminitate și despre reînvierea rolului femininului în viețile noastre. Bineînțeles, și femininul trece prin filtrele mentale ale fiecăruia, astfel încât e înțeles diferit de fiecare. Însă femininul nu trebuie înțeles sau conceptualizat, ci trăit, simțit. De aceea, mi-a fost mereu foarte greu să scriu despre energia feminină sau să găsesc cuvintele potrivite.

Recunoașterea femininului în viața noastră nu poate să aducă decât binefaceri, întrucât te provoacă la trezire, la a-ți trăi viața și relațiile într-un mod cât mai conștient. Energia feminină are nevoie să fie recunoscută și mai ales susținută ca să se poată manifesta…prin tine! Da, prin tine, nu doar în jurul tău, prin alții.

Odată ce începe să se manifeste, poți simți cum te adâncești în străfundurile subconștientului unde te întâlnești cu toate femeile care au trait înaintea ta și care încă mai trăiesc prin tine și totodată cum te înalți din adâncuri asemenea unui delfin care iese la lumină plin de bucurie. Cam așa am simțit eu în drumul acesta.

Nu, femininul nu este despre a învăța cum să fii femeie, sau cum să seduci un bărbat, chiar dacă multă lume asta crede. Nimeni nu te poate învăța așa ceva și nici nu cred că e de învățat. Femininul nu este despre reguli, despre maniere, despre a fi într-un anume fel…toate acestea sunt apanaje ale minții și ale grupului social din care facem parte.

Femininul e despre adâncuri, despre Necunoscut și despre umbre, despre a face pace cu incertitudinea, despre a te deschide cu totul și plenar în fața Vieții și implicit a Masculinului, despre arta de a scoate frumosul din orice și despre a vedea cu ochii inimii. Iar dacă e de învățat ceva, aceea ar fi să te abandonezi, să ai încredere, să-ți dai voie să curgi.

Iar asta nu poți învăța decât experimentând, asemenea unui copil care învață să meargă…încercând, dându-ți drumul și iar încercând. Cu cât o faci mai des, cu atât nevoia iluzorică de control se atenuează…abia apoi vei începe în sfârșit să simți această energie. Pentru asta ai nevoie și de sprijinul energiei masculine (din tine sau din altcineva).

Până acolo, dacă încerci să conceptualizezi și să etichetezi ce ți se întâmplă, calea poate fi lungă și întortocheată. Riști să te pierzi în labirintul minții, odată cu obsesiile, frustrările și fricile tale.

Am spus-o și o s-o tot spun: Femininul nu poate exista independent, fără sprijinul Masculinului. De aceea, pentru a înțelege, și bărbatul are nevoie să experimenteze această energie. Aici s-a produs marea eroare: când locul Mamei a fost luat de Tată, inclusiv în aspectul religios. Prin asta Masculinul a continuat să fie separat de Feminin în conștiința colectivă.

Nu poți proclama forța masculină ca atotputernică și să o divinizezi în detrimentul puterii complementare, și anume cea a Femininului, asuprind-o pe aceasta din urmă sau mai rău, concurând cu ea. Când una suferă, inevitabil va suferi și cealaltă. Așa s-a ajuns ca Masculinul să fie manifestat doar parțial și de cele mai multe ori îmbrăcat în forme care nu-l caracterizează (violență, abuz, rigiditate în gândire, mândrie, dorință de dominație, etc.).

Masculinul este despre strălucire, foc, direcție, curaj, claritate, luciditate, vigilență, prezență, forță, inteligență, protecție, luptă pentru idealuri înalte, dar fără energia compasiunii și a blândeții, toate acestea își pierd din putere și se transformă în trăsături care nu mai servesc umanitatea din noi, ci doar nevoia de ego și de putere.

Fără Feminin, Masculinul din orice bărbat (sau femeie) pălește și se transformă în ignoranță și suferință. Orice discreditare a Femininului din partea cuiva este o luptă împotriva lui însuși. Din păcate, mulți bărbați vor energie feminină în femeile din jur, dar ei nu au recunoscut-o înăuntrul lor pentru a o înțelege și accepta, motiv pentru care nu-și validează emoțiile și își pun măști, aruncând sub preș sentimente relevante, ceea ce le îngreunează enorm relaționarea cu femeile.

De ce ne masculinizăm sau efeminăm?

Fără Masculin, Femininul din orice femeie (sau bărbat) devine haotic și, lipsit de direcție se îneacă în propriile-i emoții creând drame. Unele femei, pentru a evita să ajungă aici îmbrățișează pe deplin Masculinul, trecând de la o extremă la alta. În zilele noastre, multe femei se plâng că s-au masculinizat. Ei bine, nu asta e problema, avem nevoie și de energie masculină, ci faptul că au început să manifeste energia masculină discreditând Femininul, luând un model patriarhal deloc sănătos.

Multe dintre femeile „masculinizate” sunt femei care au încetat de mult să aprecieze, să onoreze Femininul, considerându-l slab și inferior, întrucât nu au înțeles ce este de fapt Femininul și nici nu au avut modele în jurul lor decât de femei supuse și suferinde. Tot așa, mulți dintre bărbații „efeminați” sunt bărbați dezorientați care nu mai vor modele dure, agresive și patriarhale de bărbat, dar în același timp sunt foarte confuzi legat de ce anume înseamnă Masculin. Nici nu e de mirare că se întâmplă asta, la ce valori au fost promovate de-a lungul timpului în societate, valori care s-au înregistrat în Inconștientul colectiv.

Dar soluția nu stă în extreme, ci în îmbrățișarea tuturor aspectelor din noi înșine care se cer recunoscute, iubite, dar mai ales…trăite. Păcat că ne e atât de teamă să le trăim.

Experimentarea energiei feminine sau masculine, după caz, începe cu corpul tău, tocmai pentru a înceta ca mintea ta să te păcălească crezând că știi deja ce înseamnă asta. Indiferent că ești în corp de femeie sau de bărbat, începe cu corpul tău și observă ce se întâmplă în tine, cum curge energia.

Abia după ce începi cu explorarea propriului corp, vei putea merge mai departe pentru a-ți da voie să integrezi și să înțelegi cum funcționează, atât în tine cât și în celălalt. Abia apoi vei ști să recunoști, să apreciezi și să onorezi energia din celălalt și să ai relații de calitate.

Relația pe care o ai cu femeile sau cu bărbații din viața ta reflectă relația ta cu Femininul și cu Masculinul. De aceea, căutarea armonizării celor două energii în tine însuți va duce inevitabil la relații armonioase. Iar până a ajunge să se contopească atât de bine în noi, încât să afirmăm că nu mai contează această dualitate și că ne-am iluminat, avem de parcurs un drum.

Dacă nu știi de unde să începi, te invit să răsfoiești cartea Spre Feminitate care conține câțiva pași foarte simpli pentru femeile aflate la început de drum în manifestarea Femininului conștient. Am scris-o cu mult drag, pornind de la ceea ce a funcționat în cazul meu ca femeie.

Cred cu tărie, că odată manifestat și trăit Femininul prin cât mai multe femei, Masculinul autentic se va trezi la adevăratul său potențial în cât mai mulți bărbați și relațiile dintre oameni vor fi mai echilibrate.

Femininul autentic va atrage întotdeauna un Masculin autentic. Până atunci, mai este de „lucru”. 🙂

Cu drag,

Adela Haru

Dacă ai întrebări, scrie-mi pe adresa [email protected] sau lasă-mi un comentariu mai jos.

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.