Indragosteste-te in fiecare zi

Pin It

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în interiorul unui om atunci când se îndrăgostește?


Cert e că ce se vede la exterior e doar o pală reflecție a exploziei dinăuntrul său, a vulcanului declanşat pe neaşteptate. E curios cum nu ştii exact ce se petrece înăuntrul tău…dar știi sigur că se petrece ceva. Ştii asta pentru că simţi cum o cascadă de emoţii se revarsă peste tine, prinzi aripi şi nu te poţi opri din visare.

Simţi fluturi în stomac şi te întrebi, cum se întreba odată cineva, oare şi fluturii simt la fel când se îndrăgostesc?

Din fericire, omul se îndrăgostește de multe ori în viață și dacă ar permite s-ar putea îndrăgosti zilnic fără să caute motive speciale. Când te îndrăgostești de cineva, în realitate te îndrăgostești de acea parte din tine care până atunci nu a fost pusă în lumină. Cel de lângă tine simte asta și lui i se întâmplă același lucru, iar paşii pe care îi va face vor fi asemenea unui dans în oglindă.

Astfel, dacă îţi dai voie, te poţi îndrăgosti zilnic…

de acelaşi om lângă care te trezeşti în fiecare dimineaţă, dar pe care de fiecare dată îl percepi altfel…

de o rază de soare ce te îmbie prin fereastră la început de primăvară,

de adierea unui parfum ce stârnește o senzualitate de mult uitată,

de o notă muzicală ce se înalţă încet spre cerul inimii tale,

de o atingere fină care îţi stârnește fiori,

de zâmbetul unei persoane străine de pe stradă sau chiar de zâmbetul tău.

De fapt, nu te îndrăgosteşti de cineva anume, ci de ceea ce stârneşte în tine prin gesturile sale, prin simpla sa prezenţă..

A te îndrăgosti înseamnă a te lăsa…cucerit(ă), a te abandona, a-ţi da voie să cazi (în engleză e foarte sugestiv termenul to fall in love = a cădea în iubire) în braţele necunoscutului, a ceva ce e mai presus de logică şi de ceea ce cunoşti.

Poate de aceea ne atrage şi ne sperie de multe ori. Însă spre deosebire de lucrurile efemere ale acestei lumi, iubirea nu îți dă prea multe variante…Fie fugi, fie iubeşti! Iar când te prinde, te în-drăgosteşti, aşa cum şi eu m-am îndrăgostit de muzica lui Einaudi :).

Cu drag,

Adela

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

4 thoughts on “Indragosteste-te in fiecare zi

  1. Balla Georgeta says:

    Multumesc ! Splendid clip pe o muzica de vis !Nimeni nu este scutit de acest zbucium plin de bucurie , de aceasta rana dulce si blanda moarte care este IUBIREA.

  2. Alice M. Dinca says:

    Felicitari pentru acest articol insa simt sa adaug cateva randuri despre aceasta stare numita indragostire in umbra careia se poate ascunde o nevoie de echilibrare energetica yin-yang (vampirism energetic) manifestat prin cautarea continua a acestei stari, ce nu are de a face cu Iubirea pura din inima a Mintii supeioare ci mai degraba cu iubirea egotica a mintii superficiale.
    Fie ca ceea ce daruim sa fie din Iubire!

  3. MAGGY says:

    Superb articol. Felicitari ! Alice, poate ca ar trebui sa citesti mai atent. Treaba cu * vampirismul * e o alta mancare de peste ” :)). Ei, da si soarele mai are cateodata ‘ dinti ‘ 😉 … dar totusi…. :d

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.