Joaca de-a viata si copilul din interior

Joaca de-a viata si copilul din interior

Pin It

Am venit aici să ne jucăm de-a…viața. Dar până ne cunoaștem pe noi înșine, ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Ne punem masca de “om mare”, ne străduim să ne înghesuim în șabloane și tipare și facem pe serioșii, ne ascundem unii de ceilalți și trăim cu impresia că adevărul „nu se vede”.

Așa este cum zici tu…pare să ne răspundă viața prin toate întâmplările și oamenii care ne arată inconștient că într-adevăr avem dreptate. Tot ce gândim și emitem se întoarce la noi ca un ecou, iar apoi ne simțim ca niste victime ale sorții. Viața are simțul umorului, nu-i așa?

Ne naștem pe lumea aceasta cu o inocență care ne face să părem niște extratereștri sau niște îngeri în ochii celor care sunt de mult pe aici.

O inocență care îi atrage foarte mult pe adulții însetați de iubire și acceptare neconditionata.

O inocență care de multe ori e luată în râs, dar pentru un copil e ceva atât de normal…

O inocență care aduce atâta lumină într-o lume în care toți se tem de întuneric.

Cu toate astea, deși îi încântă pe adulți, la scurt timp încep să se teamă pentru siguranța noastră și încep să o considere nefolositoare. Cu această inocență nu poți supraviețui într-o lume plină de pericole…pare să se simta dincolo de toate Nu-urile pe care copilul le aude.

Dar uită și ei că pericolele astea fac parte din jocul pe care ei l-au creat. Și copilul din interior se lasă și el prins în jocul creat de adulții din jurul lui și începe să creadă tot ce i se spune, începe să se teamă, pentru orice, începe să creadă că e normal să se simtă vinovat…Așa a fost drumul majorității adulților, așa a fost și drumul meu ca și copil.

Însă lucrurile au început să se schimbe o dată cu nașterea fetiței mele când am început să observ și mai bine tot ce am preluat de la cei dinaintea mea. Magia a început când, la scurt timp după ce am născut-o, am pus-o pe piept și am privit-o cum a deschis ochii pentru prima dată…Acel moment magic a deschis porți în sufletul meu și a dărâmat ziduri.

Privind-o pe ea, mă vedeam pe mine cum am fost când eram bebeluș. O țineam în brațe și aveam senzația că mă țin pe mine de fapt în brațe, cu toate că i-am simțit energia diferită de a mea. Plânsul ei îmi era cunoscut, durerile și frustrările de a fi într-un corp atât de mic și întrebarea sufletului: Iar o iau de la capăt? Și așa a început o nouă incursiune în lumea copilului meu interior, dar spre deosebire de alte dăți, acum cu cineva alături care mă ghidează..altfel.

Așa mi-am adus aminte de vorba cuiva „avem copii pentru a ne întoarce la copilul din noi”. Așa îi vom înțelege și accepta pe părinții noștri mai usor, așa ne vom putea „crește” copilul interior și vom putea integra totul cu mai multa acceptare. Nu că nu s-ar putea și altfel, dar această experiență nu-ți prea dă alternative.

Să fim prezenți în copilăria copiilor noștri e o șansă mare care ni se dă pentru a ne întoarce la sinele nostru, la nevoile noastre sufletești cele mai profunde, încă de când eram copii și de a le asculta…în sfârșit!

Să nu mai ascultăm de ce zice lumea, de convingerile altora care nouă nu ni se mai potrivesc, să nu mai trăim după regulile altora și să ne ascultăm în sfârșit pe noi…așa cum nu am fost poate învățați să facem când eram copii. Am fost condiționați să ne încredem mai mult în tot ce vine din afara noastră decât dinăuntru. Am fost conditionați să ne îndoim de noi și de capacitățile noastre și să nu ne acceptăm. Și nu e de mirare că învățăm atât de greu din lecțiile vieții.

Dar împăcarea cu noi înșine se va vedea și în ochii fericiți ai copiilor noștri!

Aș spune că naștem copii pentru a ne mai naște o dată, pentru a ne întoarce la acea puritate din noi, uitată printre rafturile cu jucării prăfuite. Iar praful de pe jucării devine un praf magic care ne transformă în cine suntem cu adevărat. 

Cu drag,

Adela Haru

Sursa foto: pixabay.com

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It
articole

Lasă-ne un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.