Nevoia de a fi “altfel” decat esti

Pin It

Te-ai gandit vreodata cum ar arata viata ta daca ai fi..altfel? Cam asa suna majoritatea mesajelor din zilele noastre, incepand de la reclame si terminand cu cei care zilnic ne dau sfaturi necerute despre cum sa fim.

Vrem nu vrem, ceea ce facem este sa ne straduim sa fim cum credem ca vor altii sa fim, la randul nostru le cerem celor dragi sa fie altfel decat sunt, vrem ca lumea in care traim sa fie altfel decat este, dar tocmai aceasta dorinta ne tine departe de acest “altfel”.

Cam acesta a fost mesajul pe care l-am perceput si eu de copil, de cand am inceput sa percep lumea in care m-am nascut: ca indiferent de cum as fi in acest moment, trebuie sa fiu “altfel”. Ca orice altceva, acest lucru poate fi motivator doar pana la un anumit punct sau din contra.

In cazul meu m-a motivat mereu sa caut sa fiu mai buna decat sunt in orice domeniu, dar nu suficient de mult, intrucat am procesat la un nivel inconstient ca niciodata nu voi fi suficient de buna in ceva sau pentru cineva.

Nu scriu lucrurile acestea pentru a-ti cere o parere filozofica, ci pentru a observa in ce masura te regasesti si tu in aceasta poveste. Vrem nu vrem, societatea (familie, institutii, media, etc) prin tot ceea ce este, ne transmite zilnic mesajul ca nu suntem asa cum ar trebui sa fim.

Si pentru asta se creeaza modele departe de realitate la care sa aspiram. Din pacate nu exista modele, doar oameni care au excelat intr-un anumit domeniu in detrimentul altor domenii din viata lor. Iar daca aceste “modele” clacheaza, multimea nu ezita sa le taxeze cu cruzime, caci aruncatul cu piatra e cel mai usor sport de practicat. 

Aruncam cu vorbe grele si dure, ca si cum am arunca cu pietre, deoarece in adancul nostru suferim ingrozitor ca nu suntem asa cum ni s-a cerut de mici copii si nu vom fi vreodata, caci ceea ce ni s-a cerut nu e decat o mare minciuna in spatele carora “adultii” din viata noastra isi ascundeau ipocrizia de care nici macar nu erau constienti.

Ajunsi adulti si noi la randul nostru facem la fel cu copiii nostri..le cerem sa fie cum considera alte institutii infiltrate in capul nostru precum biserica, scoala, justitia, etc. ca trebuie sa fie si le cerem sa renunte la lucruri pe care nu le-au experimentat vreodata si n-au avut ocazia sa le inteleaga cu adevarat.

Asa se ajunge la multi oameni frustrati care le pretind si altora sa faca la fel ca ei, sa-si inhibe sentimentele, sa poarte masti pentru a se “descurca” intr-o societate bolnava si sa faca pe prostii pana cand devin si ei prosti. Si apoi ne intrebam de unde atata suferinta?

Intr-o astfel de lume, nu ai decat o singura varianta la dispozitie: sa te aduni, sa te retragi putin in tine si sa cauti sa te intelegi. Asta presupune sa-ti descifrezi mecanismele si programele care te saboteaza, sa renunti la stupizenia orgoliului si sa accepti ceea ce vezi in tine.

Atunci descoperi ca nu esti deloc asa cum credeai si nici cum te cred ceilalti.

Descoperi ca e intr-adevar o prostie sa-ti bati capul cu felul in care te percep ceilalti si ca energia ta e prea pretioasa pentru a incerca sa-i multumesti pe cei de langa tine.

Iesi din starea de negare, in care te credeai superior altora si aveai impresia ca ceea ce tu faci e corect si accepti ca rahatul de care ii acuzi pe ceilalti se afla si in tine, caci l-ai adoptat candva, inconstient. Abia atunci incetezi cu predicile moraliste si te pui pe treaba.

Revii la viata, caci inconstienta e sinonima cu moartea si incepi sa pretuiesti cu adevarat tot ce inseamna viata: de la un fir de iarba pana la cel mai elementar si pretios dar pe care il avem: respiratia.

Incepi sa traiesti dupa ceea ce unii numesc “intuitie” sau “legatura cu Sinele sau Divinitatea din tine” si asculti mai degraba de ceea ce se aude in interiorul tau decat in afara.

Orice experienta pe care sufletul tau o va revendica, va fi nevoie sa-i dai curs, renuntand le regulile parsive ale societatii. Asta inseamna sa ai mare incredere in sufletul tau, sa incetezi sa-i mai refuzi nevoile, caci a-I refuza e ca si cum te-ai mutila singur.

Tacerea devine vocea pe care o asculti, caci dincolo de vacarmul creat de lumea in care traiesti e pura tacere. Dincolo de cuvinte aruncate la intamplare si de zgomote stridente , esti tu, e totul.

Indraznesti sa-ti asculti chemarea interioara si sa faci diferenta intre aceasta si programarile pe care altii le-au sadit in tine.

Ia acest mesaj ca pe o invitatie la luciditate, ca o invitatie la un concert…concertul tacerii din tine. Asculta-i muzica si intoarce-te la cine esti! Stii cine esti?

Cu drag,

AdelaHaru

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

2 thoughts on “Nevoia de a fi “altfel” decat esti

  1. Simeona says:

    Vin cu o completare. Traim in cautarea starii de bine. Starea de bine inseamna echilibrul intre satisfacerea nevoilor proprii, pe de o parte si satisfacerea nevoilor oamenilor printre care traim si a mediului inconjurator, pe de alta parte. Orice inclinare a balantei duce la perturbari care oscileaza de la disconfort pana la dezastru.
    Sa ne inchipuim cum ar fi sa traim intr-o ambianta de confort (interior si exterior), de siguranta, sa ne simtim iubiti si respectati, sa-i stim pe cei din jurul nostru multumiti si impacati si mediul in care traim sa radieze bucurie, si implinire… iar peste toate acestea sa troneze sentimentul datoriei implinite.
    De aici incepe greul: stapanirea artei de a trai, aprecierea si dozarea corecta a nevoilor proprii, ascultarea si intelegerea nevoilor celor din jur, daruirea, respectul si grija pentru oameni, natura si mediul inconjurator…
    Oricat am vrea sa traim fara reguli si sa iesim de sub imperiul lui “trebuie” nu putem evolua fara a avea un scop si o strategie. Exista o conditie, insa: acestea sa fie propria alegere si nu impuse de altii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.