Porneste la drum cu incredere

Pin It

Azi mergi mai departe, cu cel puțin un pas mai mult decât data trecută. Orice drum este format din mai mulți pași, ai răbdare cu fiecare pas, așa cum au avut părinții tăi cu tine atunci când ai învățat să mergi. Dacă la început ai avut nevoie să fii ținut de mână, cu timpul ai învățat să te ții singur pe picioarele tale.

Situația de acum nu diferă foarte mult. Din fericire, atunci priveai lumea cu ochi de copil, aveai răbdare cu tine însuți și nu te comparai cu alții, iar dacă sufereai era din cauza căzăturii, însă dura prea puțin.

Ai căzut? Te doare?

Nu-i nimic, te ridici și îți trece. Nu aștepta să vină cineva să te ridice, s-ar putea să nu apară niciodată.

Nu există eșecuri, doar căderi. Și îngerii cad uneori, atunci când uită că au aripi. Ai încredere în aripile dinăuntrul tău.

Nu e suficient să dai o dată din aripi ca să zbori. E nevoie întâi să-ți dai drumul, să exersezi, să cazi, să te ridici – aceasta e arta de a învăța cu adevărat.

În realitate înveți ceea ce știi deja, dar ai uitat din diverse motive. Indiferent ce înveți nou în acest moment, conștientizează că tu știi deja acel lucru, dă-ți voie să-ți amintești. Cu această atitudine vei învăța totul mult mai ușor.

Încrederea în tine vine dintr-un loc mult mai profund decât ai crede. Așa cum copacul are nevoie de rădăcini pentru a-i susține tulpina, tot așa tu ai nevoie de încredere pentru a- ți susține visele și pentru a trăi cu adevărat.

Întoarce-te la profunzime, la rădăcinile tale, la ceea ce te-a susținut dintotdeauna și amintește-ți de câte ori nu ai simțit că te vei prăbuși și totuși nu s-a întâmplat. Iar dacă rădăcinile tale s-au cam uscat pentru că ai uitat de ele, îngrijește-le, udă-le cu credință și iubire.

© text Adela Moldovan

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
Pin It

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Folosim cookies pentru a ne asigura ca iti oferim cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Daca ramai in continuare pe site ne asiguram ca ai facut o alegere buna.