Succesul Simonei – o lectie de incredere si de sustinere

Succesul Simonei – o lectie de incredere si de sustinere

Mare a fost bucuria cand am aflat aseară de succesul Simonei la ultimul meci. Si nu pentru ca e româncă, dincolo de asta e un om care a muncit foarte mult, ci mai degrabă pentru că i-am văzut bucuria și autenticitatea pe chip. Când un om se bucură, bucuria lui devine molipsitoare.

Ca de obicei, când ea câștigă, mulți români se identifică cu succesul ei și o pun pe piedestal. Iar când pierde, când ajunge jos, mulți o judecă și îi critică acțiunile. Ea însă își vede de treaba ei și bine face. Și avem multe de învățat de la ea.

Cu toții am trăit măcar o dată în viață ce înseamnă să fii numărul 1 la ceva, chiar dacă a fost pe moment. Fie la sport, fie la școală, fie în carieră, fiecare a resimțit acea bucurie de a fi sus, în vârful muntelui. Și cu toții știm că e trecător.

Dar când privim la cei care sunt sus uităm că de acolo nu există decât două variante: fie mai sus (pentru supra-oameni), fie în jos. Coborârea are rolul ei și este de cele mai multe ori necesară. Diferența o face doar atitudinea noastră, dacă o privim ca pe un eșec sau ca pe o simplă coborâre care ne aduce pe pământ.

Uităm însă că cel care ajunge sus nu are atât de mare nevoie de susținerea noastră când e acolo, ci atunci când e în coborâre.

Când omul e în vârf apare și presiunea absurdului din partea mulțimii. Acea presiune psihică de a rămâne mereu acolo, de a se menține, ceea ce e imposibil, căci viața nu acceptă așa ceva. În viață nimic nu e static, sus și jos sunt doar niște repere care ne arată că energia e în mișcare.

În viața de zi cu zi, când omul ajunge jos după ce a fost cândva sus, începe să sufere. De multe ori parcă tot ce primește sunt picioare în fund, critici, dezamăgiri declarate, nici vorbă de încurajări.

Și atunci se confruntă cu unul dintre cele mai dificile momente din viața lui: să găsească toată susținerea necesară în el însuși și să se ridice de unul singur. Bineînțeles, mai apar și alții care să te susțină atunci când tu o faci cu tine însuți, dar nu prea funcționează dacă tu nu crezi în tine.

Când tu nu mai crezi în tine, nici ceilalți nu mai cred. Și de multe ori, atunci când ai cel mai mult nevoie de susținere să te ridici, parcă atunci au dispărut toți. Și atunci te simți cel mai singur. E drumul învingătorului, nu e nevoie să fie al tuturor.

E ușor să iubești pe cineva care strălucește, e ușor să admiri un om când acesta e în perioada sa de glorie. Dar oare cum ne comportăm când acel om e în cădere, când se îndoiește de sine, de munca lui?

Cum ne comportăm cu un om când îl vedem că se zbate ca peștele pe uscat? Majoritatea dintre noi ne arătăm repede dezamăgirea, ceea ce îl lovește și mai tare.

Câți dintre noi știm să încurajăm și să susținem cu adevărat atunci când e cea mai mare nevoie? Câți dintre noi ne dăm voie să-i simțim pe cei care au nevoie de suportul nostru?

Să încetăm să mai inventăm super-eroi și să punem presiune pe niște oameni care ne bucură prin munca lor, amintindu-ne că sunt și ei oameni. Să fim umani.

Să ne amintim însă că e foarte ușor să zicem Bravo sau să hulim atunci când stăm în tribună. Viața cere implicare. Fiecare are nevoie să iasă în arena vieții sale. Stând deoparte și comentând nu facem decât să îngroșăm rândul mediocrității. Iar la dat cu părerea și descurajat mulți sunt campioni. Când nu îți trăiești viața, ai timp să comentezi despre viața altora.

Ei bine, cum ar fi viața ta dacă ai încuraja mai mult? Și nu mă refer la a încuraja prostia, căci proștii sunt destul de motivați de felul lor.

Oare nu ți-ar fi mai ușor și ție să crezi în visele tale?

Iar când simți că viața ta o ia în jos, să-ți aduci aminte că…

Viața ta are nevoie de tine. Are nevoie să ți-o asumi. Să ieși în față, așa cum ești și să-ți faci treaba. Viața ta are nevoie să te implici. Să pui suflet în ea. Să pui suflet în relațiile tale, chiar dacă s-ar putea să doară. Chiar dacă unii vor împroșca cu noroi și cu răutate. Unii doar pentru asta au venit pe pământ. Tu vezi-ți de treaba ta.

Viața ta nu e doar despre emoții. Ai dreptul să greșești, ai dreptul să o dai în bară. Toate experiențele tale te centrează și te ancorează în cine ești.

Viața ta are nevoie de tine. Și de multe ori asta înseamnă să te lupți cu acele părți din tine care te trag în jos. Iar alteori îți arată că nu e nevoie de nicio luptă, că e nevoie doar să te bucuri de ceea ce este și să mergi mai departe. Indiferent ce îți arată, important este să faci ceea ce este nevoie…pentru tine!

Iar când ceilalți țin cu orice preț să-ți pună bețe în roate, alege-te pe tine. Întotdeauna.

Felicitări, Simona! Mulțumim, ești o sursă de inspirație!

Adela Haru

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
articole

Lasă-ne un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.