Scriu aceste rânduri pentru că o voce interioară mă îndeamnă să fac asta. Deşi nu ştiu ce vrea de la mine să vă transmit, voi afla în următoarele rânduri.

După secole de răzvrătire, de ură şi suferinţă, a venit din nou timpul inimii. După ce am fost învăţaţi să ne bazăm doar pe raţiune, am învăţat că aceasta e limitată. Într-adevăr, e foarte utilă şi avem nevoie să ne-o folosim, dar nu e de ajuns.

Raţiunea fără inimă e ca râul fără apă, iar inima fără raţiune e ca fântâna nesăpată. Nu se poate una fără cealaltă, aşa cum nu există împăcare fără ceartă.

A venit timpul să încetăm lupta, să ne recunoaştem limitele şi să dăm voie acelei forţe superioare să se manifeste prin noi, să ne ghideze astfel încât să ne îndeplinim misiunea.

Oare nu ne-au ajuns vremurile de durere şi războaie pentru a înţelege că se poate şi altfel? Oare nu avem suficientă frică în oase şi în carne, moştenită sau dobândită care ne împiedică să ne bucurăm cu adevărat de cine suntem şi de rolul nostru pe acest pământ?

Oare nu îţi spune sufletul că ţi-a ajuns, că e cazul că faci lucrurile într-un mod diferit decât până acum?

Dacă răspunsul tău e afirmativ, atunci te întreb Şi ce anume te împiedică? Ce îţi stă în cale?

Oricât de mare ar fi un zid, întotdeauna a fost cineva care ne-a arătat că se poate trece. Şi slavă Domnului, avem destule modele de oameni care au reuşit şi care ne-au arătat că se poate atunci când nimeni nu mai crede.

Căci care ar fi farmecul vieţii dacă nu ar fi oameni care să ne surprindă?

Deci, oricât de mare ar părea acel obstacol, se poate depăşi! Pentru că nimănui nu i se dă mai mult decât poate duce. Aşa că oricare ar fi dilema cu care te confrunţi în acest moment, motivul pentru care ţi s-a dat nu e întâmplător, înseamnă că POŢI să o rezolvi şi să-i înţelegi lecţia!

Vă invit pe toţi cei care citiţi aceste rânduri să ne unim cu inima, să ne îmbrăţisăm sufletele, sa ne sprijinim reciproc şi să construim împreună un pod de inimi care să unească inima cu raţiunea, lumina cu întunericul, iubirea cu frica, femininul cu masculinul, cerul cu pământul, viaţa cu moartea.

Tot ce avem de făcut e să ne centrăm în inimă şi să emitem unde de iubire pentru întreaga lume. Sigur că putem, pentru asta am fost înzestraţi cu inimă. Eu cred asta şi la fel cred şi aceşti oameni minunati.

Şi da, numai împreună vom reuşi să creştem, să înţelegem, să devenim..lumină!Să ascultăm cu inima această piesă superbă şi să învăţăm de la aceşti micuţi maeştri, pinguinii 🙂