Oamenilor le este cel mai greu sa se desparta de ceea ce e vechi…fie ca e vorba de o persoana, un obiect, o intamplare, un sentiment intens trait candva, e greu sa ii dam drumul.
Literatura, muzica, cinematografia, mass-media, etc toate abunda in materiale cand vine vorba despre despartiri si s-a facut o adevarata industrie din incapacitatea omului de a trece peste asa ceva.
In realitate nu ne despartim de acel cineva sau de acel ceva, ci de proiectia noastra cu privire la omul sau lucrul respectiv.
O proiectie “impodobita” se transforma intr-o poveste, asa cum o minciuna repetata devine adevarul cuiva. Si ajungi astfel sa te atasezi atat de tare de povestea ta, mai ales daca e romantica sau tragica, incat ea devine realitatea ta.
De pilda, crezi ca acel om (personajul negativ din povestea ta) te-a ranit si ii decorezi fiinta cu atribute negative care sa-l transforme in calaul inimii tale si uiti cel mai important lucru: ca acel om a trecut candva prin viata ta, oferindu-ti sansa de a invata ceva important despre tine. Dar nu poti vedea ce ai avut de invatat atata timp cat continui sa (iti) repeti povestea pentru a mai stoarce unele lacrimi sau sentimente de empatie de la ceilalti.
Asemenea doamnei Bovary, daca ai citit cartea, in fiecare din noi exista o pornire de a deveni eroina unei povesti, altfel nu ne-ar fascina atat de mult romanele si filmele cu eroi.
Si pentru ca nu vrem sa renuntam la povestea noastra despre ceea ce percem ca fiind adevarat, ajungem sa nu mai putem ierta ce a fost sau sa nu ne mai putem ierta pe noi insine, fapt care mai devreme sau mai tarziu ne imbolnaveste. Unii oameni nu pot renunta la povestile lor nici in pragul mortii, daramite in timpul vietii. De ce sa-ti faci viata o continua suferinta?
Creierul nostru nu poate decat sa selecteze din amintiri in functie de starea emotionala. De aceea, iti vei aminti mai degraba cum te-ai simtit decat ce s-a intamplat in realitate. E normal sa fie asa, dar nimeni nu e mai responsabil decat tine de sentimentele tale.
Daca povestea iti creeaza suferinta, atunci mai mult ca sigur nu e adevarata. Tot ce e adevarat e momentul prezent si cum te simti tu, fara poveste.
Asadar, sa renuntam la povesti si ne va fi mult mai usor sa lasam energia sa circule in viata noastra, reimprospatand-o mereu. Iar daca nu poti scapa de povara povestii tale, poate te-ar ajuta mult sa o scrii si sa te eliberezi.
Viata este despre curgere si prospetime…de ce sa o traiesti pe modul “repeat”?
Nu stiu daca exista vreo despartire frumoasa, dar cu siguranta fiecare despartire are frumusetea ei, dand nastere la miracole si vedem asta zilnic. Cu cat o relatie a fost mai de calitate intre doi oameni, cu atat despartirea va fi mai pasnica.
Despartirea noptii de zi da nastere unui rasarit superb, despartirea verii de toamna da niste fructe delicioase, despartirea pruncului de burta mamei ii da sansa la o viata adevarata, despartirea de omul langa care nu mai e nimic iti ofera sansa sa cunosti cu adevarat iubirea si tot asa…Si cel mai important e sa te poti desparti de tine, de cine ai fost, pentru a-ti oferi sansa la o noua viata. Si atunci de ce sa nu te desparti frumos, fara scenarii si povesti nemuritoare?
Iar acum eu m-am despartit de aceste cuvinte pe care sufletul meu mi le-a cerut sa le dau drumul pe aceasta pagina.
Cu drag,
AdelaHaru
