Nu știu tu cum te simți, dar eu mă simt ca atunci când traversam un pod din lemn care dă semne că s-ar putea rupe oricând…însă ceva din interiorul meu îmi spune că sunt în siguranță traversându-l.
Suntem într-un moment de trecere…nu pe lumea cealaltă neapărat, nu încă. 🙂 Continue reading
Dacă ne imaginăm viața prenatală a unui copilaș în pântecul mamei și ne întoarcem la momentul conceperii acelui copil, la îmbrățișarea plină de iubire, la preludiul excitant prin care s-au unit un bărbat cu o femeie, ne simțim din nou atrași în mișcările voluptoase ale unui dans.
Relația dintre o mamă și copilul ei poate fi văzută ca baza vieții sociale și poate chiar baza civilizației umane. Bătaia inimii ei este primul ritm pe care-l simte copilul. Prin ea, pruncul ia contact cu lumea interioară și cea exterioară. Prin ea, copiii primesc prima lor hrană și pornesc în viață. Continue reading
Am observat ca multor oameni le este teama de despartire si fac tot posibilul sa evite sa ajunga acolo. Unii chiar ajung sa se tradeze pe ei insisi, sa-si renege darurile si sferele de interes doar pentru a se simti “acceptati” de catre celalalt sau din teama de a nu-l “pierde” pe celalalt.
Uneori, nevoia de a te simti acceptat poate fi atat de mare, incat inconstient alegi sa te tradezi, ajungand sa faci lucruri cu care sufletelul tau nu e de acord, iar apoi te miri ca suferi. De aici provine si teama de despartire, intrucat in subconstient o asociem cu esecul, cu neacceptarea.
Pana la urma despartirea este o mica moarte…Si cum frica de moarte este bine implementata, ajungem sa ne temem si de despartire. Continue reading
Cand te simti ratacit si nu numai, se spune ca tot ce ai de facut este sa-ti intrebi intuitia sau sa-ti folosesti toate simturile pentru a te putea orienta din nou. Dar daca tu ai incetat de mult timp sa-ti folosesti simturile la adevarata lor valoare, cum crezi ca acestea te vor putea ajuta?
Adevarul e ca ne folosim foarte putin din capacitatea simturilor, de aceea viata pentru multi e insipida si anosta, iar depresia e la mare moda. Cand esti in inconstienta chiar crezi ca asta e tot…ca felul in care tu percepi, la cea mai joasa intensitate reprezinta realitatea, ca singuratatea pe care o resimti e realitatea.
Motivul pentru care crezi asta este pentru ca singura cale prin care tu definesti “realitatea” e reprezentata de simturile tale. Dar cand acestea nu functioneaza decat foarte slab, pe ce te bazezi cand spui ca tu esti “realist”?
Singura realitate este ca simturile noastre sunt adormite…cum iti dai seama de asta? Foarte simplu…dupa cata viata este in trupul tau, dupa cat de vie si de colorata e perceptia ta.
Faptul ca la inceputurile cinematografiei nu existau decat pelicule in alb si negru (plus mult gri) spune foarte multe despre perceptia umana. A inceput sa se trezeasca, dar inca la nivel de alb-negru. Oamenii inca impart lumea in bine si rau, in just si injust…Dar folosirea tuturor simturilor ne ofera o perspectiva mult mai colorata, mai variata si mai cuprinzatoare asupra vietii.
Ce inseamna cand simturile tale incep sa se trezeasca la un alt nivel, la un alt potential? E ca si cum un ecran devine din alb-negru intr-o diversitate de culori si de nuante care dau viata vietii tale.
Si atunci, ce rost are sa le explici celor care vad totul in alb-negru sau mai rau, doar niste puncte-purici, ca viata are tot felul de culori, cand ei nu au vazut in viata lor alte culori? Descrierea ta va deveni cel mult o opera de arta pentru ei din care oricum nu vor intelege nimic, cel mult vor pretinde egotic ca stiu despre ce e vorba.
Insa un om intelept stie ca asta nu e totul, ca nivelul de perceptie nu se opreste aici…
Cam asta am incercat sa le explic altora…ca nu poti sti cat de mort ai fost pana cand nu te-ai lasat patruns cu adevarat de suflul vietii. Si am inteles ca nu e nimic de explicat…doar de trait..ca cel mult pot doar sa creez un spatiu si sa-l sustin pentru ca oamenii sa faca din nou cunostinta cu ce inseamna cu adevarata Viata. Dar daca omul refuza sa paseasca intr-un alt gen de spatiu decat cel cu care este obisnuit, nu stiu daca se mai poate face ceva pentru el.
Tu cata viata ai in viata ta? Traiesti la adevaratul tau potential?
Cat de acute sunt simturile tale si cat de mult le folosesti?
Placerea pe care o simti cand savurezi o mancare delicioasa, cand mirosi parfumul unei flori sau cand atingi cu degetele iarba sau parul unei persoane dragi…cand adierea vantului iti gadila pielea, cand ochii tai admira un apus de soare, cand urechile se delecteaza cu o melodie inaltatoare…toate astea nu sunt decat un mic indicator despre cat de mult se afla dincolo de poarta…
Atunci ce mai asteapti? Trezeste viata din tine si da-i voie sa danseze prin tine…Cum faci asta? Exista atatea posibilitati in ziua de azi, e nevoie doar sa renunti la cine crezi ca esti si sa raspunzi oportunitatilor pe care viata ti le scoate in cale. Simturile sunt doar niste porti care te duc inspre o noua realitate. Iar ele nu sunt totul. Nu te poticni in placerea data de un singur simt, trezeste-le pe toate la viata si intra mai in profunzime. Succes!
Pe curand,
Oamenilor le este cel mai greu sa se desparta de ceea ce e vechi…fie ca e vorba de o persoana, un obiect, o intamplare, un sentiment intens trait candva, e greu sa ii dam drumul.
Literatura, muzica, cinematografia, mass-media, etc toate abunda in materiale cand vine vorba despre despartiri si s-a facut o adevarata industrie din incapacitatea omului de a trece peste asa ceva.
In realitate nu ne despartim de acel cineva sau de acel ceva, ci de proiectia noastra cu privire la omul sau lucrul respectiv.
O proiectie “impodobita” se transforma intr-o poveste, asa cum o minciuna repetata devine adevarul cuiva. Si ajungi astfel sa te atasezi atat de tare de povestea ta, mai ales daca e romantica sau tragica, incat ea devine realitatea ta.
De pilda, crezi ca acel om (personajul negativ din povestea ta) te-a ranit si ii decorezi fiinta cu atribute negative care sa-l transforme in calaul inimii tale si uiti cel mai important lucru: ca acel om a trecut candva prin viata ta, oferindu-ti sansa de a invata ceva important despre tine. Dar nu poti vedea ce ai avut de invatat atata timp cat continui sa (iti) repeti povestea pentru a mai stoarce unele lacrimi sau sentimente de empatie de la ceilalti.
Asemenea doamnei Bovary, daca ai citit cartea, in fiecare din noi exista o pornire de a deveni eroina unei povesti, altfel nu ne-ar fascina atat de mult romanele si filmele cu eroi.
Si pentru ca nu vrem sa renuntam la povestea noastra despre ceea ce percem ca fiind adevarat, ajungem sa nu mai putem ierta ce a fost sau sa nu ne mai putem ierta pe noi insine, fapt care mai devreme sau mai tarziu ne imbolnaveste. Unii oameni nu pot renunta la povestile lor nici in pragul mortii, daramite in timpul vietii. De ce sa-ti faci viata o continua suferinta?
Creierul nostru nu poate decat sa selecteze din amintiri in functie de starea emotionala. De aceea, iti vei aminti mai degraba cum te-ai simtit decat ce s-a intamplat in realitate. E normal sa fie asa, dar nimeni nu e mai responsabil decat tine de sentimentele tale.
Daca povestea iti creeaza suferinta, atunci mai mult ca sigur nu e adevarata. Tot ce e adevarat e momentul prezent si cum te simti tu, fara poveste.
Asadar, sa renuntam la povesti si ne va fi mult mai usor sa lasam energia sa circule in viata noastra, reimprospatand-o mereu. Iar daca nu poti scapa de povara povestii tale, poate te-ar ajuta mult sa o scrii si sa te eliberezi.
Viata este despre curgere si prospetime…de ce sa o traiesti pe modul “repeat”?
Nu stiu daca exista vreo despartire frumoasa, dar cu siguranta fiecare despartire are frumusetea ei, dand nastere la miracole si vedem asta zilnic. Cu cat o relatie a fost mai de calitate intre doi oameni, cu atat despartirea va fi mai pasnica.
Despartirea noptii de zi da nastere unui rasarit superb, despartirea verii de toamna da niste fructe delicioase, despartirea pruncului de burta mamei ii da sansa la o viata adevarata, despartirea de omul langa care nu mai e nimic iti ofera sansa sa cunosti cu adevarat iubirea si tot asa…Si cel mai important e sa te poti desparti de tine, de cine ai fost, pentru a-ti oferi sansa la o noua viata. Si atunci de ce sa nu te desparti frumos, fara scenarii si povesti nemuritoare?
Iar acum eu m-am despartit de aceste cuvinte pe care sufletul meu mi le-a cerut sa le dau drumul pe aceasta pagina.
Cu drag,
AdelaHaru
