Se spune ca a gresi e omeneste. Greselile ne fac mai umani si ne arata ca perfectiunea nu este ceea ce noi credem despre ea. A gresi pare a face parte din regulile nescrise ale vietii pe pamant.

Facem greseli tocmai pentru a ne demonta credintele in care ne-am adancit, pentru a ne reaminti ca lumea nu este nici pe departe asa cum credem noi, iar noi nici atat.

Exista mii de motive pentru care gresim, dar toate greselile se rezuma la unul singur:

Gresim pentru ca avem nevoie, pentru ca doar asa vom intelege.

Gresim pentru a invata sa (ne) iubim.

Odata ce ai inteles ce aveai nevoie, nu vei mai repeta greseala si nici nu-l vei mai judeca atat de aspru pe cel care face greseli similare.

Si atunci de ce ne este atat de greu sa ne recunoastem greselile? De ce este mai usor sa-i facem pe altii complet responsabili de greselile noastre?

Pentru ca in adancul nostru avem multa vinovatie, iar a ne recunoaste greselile echivalează cu a trai cu vinovatie, rusine si teama. O alta lectie invatata gresit!

Nu ne recunoastem greselile pentru ca nu am invatat iubirea, iertarea si blandetea cu privire la noi insine.

Am invatat ca doar fiind duri si critici cu noi insine si cu altii ne vom putea apropia de „perfectiune”, o iluzie in care am crescut si care e o mare sursa de suferinta in vietile multor oameni.

Daca nu iti accepti greselile nu poti invata din ele si nu poti cunoaste cu adevarat iubirea. Acceptarea transforma si elibereaza…

Acceptarea poate fi insotita de durere, dar este o durere trecatoare, asemanatoare celei pe care o incearca omida cand se transforma in fluture. Fugind de durere, nu facem decat sa-i dam si mai multa forta sa creasca in umbra.

Avem nevoie sa gresim, asta ne face mai umani si mai smeriti in fata universului. Iar cand ne dam voie sa gresim, cand ne iertam si ne iubim, in mod paradoxal, gresim din ce in ce mai putin.

Asa invatam sa iubim ceea ce este, asa cum este.

Cu drag,

AdelaHaru