Vindecarea prin recunostinta

Vindecarea prin recunostinta

Azi vreau sa-ti reamintesc de puterea recunostintei care ne duce la integrare (vindecare), dar si de rezistenta care ne creeaza la nesfarsit surse de suferinte. Pentru toti cei care sunt de mult timp pe drumul dezvoltarii personale sau spirituale, recunostinta e deja un subiect foarte banal…atat de banal ca a devenit foarte mental.

Rareori suntem recunoscatori cu toata inima, pana in degetul mic de la picior, vorba aia. Spun asta pentru ca in dimineata asta tocmai ce m-am lovit la degetul mic de la picior si stii cum doare, nu-i asa? Daca nu ne-am lovi, am constientiza vreodata ca avem un astfel de deget? Cam greu…si totusi, chiar si acest deget vrea ca noi sa-i aratam ca suntem constienti (aware) ca este acolo, ca parte importanta din intreg.

Ei bine, cam asta se intampla cu toate provocarile/suferintele prin care trecem zilnic. Toate ne arata situatii in care anumite parti din noi se cer recunoscute si constientizate ca parti din intreg. Insa aceasta e varianta care „doare” si de aceea, de multe ori nu avem incotro. Durerea tot revine pana integram ce e acolo. Poate fi frustrant si uneori ne simtim tare neputinciosi ca nu „vedem” ce e acolo de integrat de fapt.

Opusul integrarii este separarea. Opusul recunostintei pare sa fie rezistenta (lupta). Nicio parte din noi care se simte separata nu accepta foarte usor sa se intoarca la sursa, deoarece asta inseamna moarte pentru ego. Prin urmare, va lupta din rasputeri sa se evidentieze, sa se mentina in separare, totul in functie de cat timp din viata noastra am hranit separarea prin convingerile de viata pe care le-am emanat.

Cu cat patternurile din spate sunt mai puternice, cu atat lupta va fi mai acerba. E o lupta in interior care ne consuma fizic, emotional si energetic. Abia atunci cand acea parte cedeaza, nu mai vrea sa lupte, energia poate sa se transforme in ceva proaspat (si mai inalt ca frecventa). Aceasta este o cale a durerii prin care invatam sa integram acele parti din noi pe care le-am pierdut pe drum. Renuntarea la rezistenta data de durere duce la integrare, la reintregire, ca sa-i spun si altfel.

Insa exista si o alta cale de a face asta. Este calea recunostintei si a acceptarii cu bucurie. Dandu-ne voie sa fim recunoscatori pentru toate particelele din noi, din viata noastra si pentru darul de a face parte din intreg, acestea incep incet-incet sa se simta din nou integrate. Prin urmare, se reintorc acasa si noi ne simtim mai…intregi.

Este totodata o modalitate de vindecare care necesita insa multa dedicare zilnica. Asta deoarece natura umana nu se sinchiseste de cele mai multe ori pana nu o doare ceva. E ca o mama care asteapta mereu ca bebelusul ei sa planga pentru a-i da ceea ce are nevoie, caci altfel nu-i poate constientiza nevoile din pierderea conexiunii.

La fel e si cu trupul nostru care se imbolnaveste. Intrucat am pierdut conexiunea cu el, nu-i oferim cu adevarat ce are nevoie (de pilda odihna, somn) pana nu clacheaza. Si apoi ajungem sa ne focalizam atat de mult pe organul care doare si cum sa-l tratam, incat iar pierdem din vedere ca suntem un intreg si ca toate partile au nevoie de constientizarea noastra (nu neaparat mentala).

Prin urmare, practica recunostintei zilnice ne ajuta sa constientizam in fiecare zi ceva aparent nou (ca de fapt era mereu acolo) la noi, iar starea de multumire ne amplifica starea de bine. Si atunci mai e nevoie sa ajungem la suferinte fizice pentru a aprecia ceea ce deja este in viata noastra?

Teoretic nu, dar tine de fiecare sa ne bucuram de aceasta viata si de darurile ei suficient de mult pentru a nu o transforma intr-o continua suferinta, cum fac majoritatea oamenilor, doar pentru ca asa s-au obisnuit de generatii. Iar daca suferim, sa ne asumam ca de cele mai multe ori am ales asta, constient sau inconstient. Aceasta asumare ne poate ajuta sa iesim din suferinta mai repede decat ne-ar putea ajuta medicamentele. Caci si rezistenta la suferinta duce tot la suferinta, nu-i asa? 🙂

Tot ce am scris mai sus este testat pe propria piele. Nu inseamna ca asta se intampla in cazul tuturor, dar te invit sa treci prin filtrul tau si sa-ti deschizi bine ochii de observator al propriei fiinte. Observa cum poti sa te bucuri mai mult de tine prin recunostinta zilnica, o recunostinta care nu se bazeaza pe comparatii (gen sunt recunoscator ca eu am ce manca in timp ce altii nu au, etc) sau pe speculatii mentale, ci una care izvoraste din inima ta si se bazeaza pe integrare a tot ceea ce este.

Asadar, dincolo de toate lucrurile care-ti displac la viata ta, tu pentru ce simti multa recunostinta azi?

Ti-ai dat o imbratisare de dimineata ca esti in viata?

Cu recunostinta,
Adela Haru

Daca ti-a placut acest articol spune multumesc printr-un share
articole

Lasă-ne un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.